Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţi amendaţi pentru provocarea unui scandal, într-un local de pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia

Publicat in Alba24, luni 4 iulie 2011 ·

Doi cetăţeni din Alba Iulia, aflaţi sub influenţa alcoolului au provocat un scandal, în week-end, la un local situat pe B-dul Revoluţiei din municipiu. După ce s-au cinstit bine cu mai multe pahare de băutură, cei doi bărbaţi, în vârstă de 38 de ani, respectiv 37 de ani , au adresat injurii, deranjând pe cei aflaţi în local.

Puşi pe harţă, cei doi au i-au ameninţat pe ceilalţi clienţi cu bătaia. Nici personalul de serviciu nu a scăpat de furia lor, aceştia fiind îmbrânciţi şi înjuraţi. Incidentul a fost stopat de intervenţia unui echipaj de jandarmerie, care i-a sancţionat contravenţional pe cei doi scandalagii, cu 600 de lei.

Nici ziua de duminică nu a fost una liniştită pentru jandarmi. Aceştia au intervenit pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia, tot la aplanarea unui scandal, pornit între doi bărbaţi. De data aceasta, doar un scandalagiu s-a ales cu o amendă de 600 de lei.

Jandarmii amintesc cetăţenilor că orice scandal provocat sau participarea efectivă la acesta, în locuri sau localuri publice, se sancţionează cu amendă între 200 de lei şi 1.000 de lei, iar, dacă faptele se săvârşesc în incinta unei unităţi de învăţământ, instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unei categori de persoane defavorizate, amenda contravenţională creşte, fiind cuprinsă între 1.000 de lei şi 3.000 de lei.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=30929

Doi cetăţeni din Alba Iulia, aflaţi sub influenţa alcoolului au provocat un scandal, în week-end, la un local situat pe B-dul Revoluţiei din municipiu. După ce s-au cinstit bine cu mai multe pahare de băutură, cei doi bărbaţi, în vârstă de 38 de ani, respectiv 37 de ani , au adresat injurii, deranjând pe cei aflaţi în local.

Puşi pe harţă, cei doi au i-au ameninţat pe ceilalţi clienţi cu bătaia. Nici personalul de serviciu nu a scăpat de furia lor, aceştia fiind îmbrânciţi şi înjuraţi. Incid

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum o ora
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Pope Francisc suferă de două episoade de insuficiență respiratorie acută

Ziua Constanta acum 44 minute
Episoadele au fost cauzate de o acumulare de mucus, care a fost aspirat de ambele ori. S-a reluat apoi ventilația mecanică neinvazivă. Papa a rămas în alertă tot timpul. Luni seară, Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat următoarea actualizar

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum o ora
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 47 minute
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 3 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie

News.ro acum 52 minute
Forţele Aeriene Române anunţă, luni, zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie. ”Aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor executa, în perioa

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 4 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 3 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum o ora
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°