“O metafora e mai greu de cucerit decat o tara!”. Cum insa in zilele noastre notiunea de tara e greu sa o definesti, metafora a fost ascunsa sau uitata. Urmaresc de cateva saptamani numeroasele articole aparute pe tema disparitiei presei si a jurnalistilor de calitate, adica moartea “metaforei”, intr-o tara cucerita deja de populism, politica, informatii pe surse, scarba sau blazare. Dar virusul nu a ajuns doar in presa “serioasa”, ci si in “presa frumoasa”.
Extazul mi s-a tranformat in dezamagire saptamana trecuta cand mi-am cumparat revista preferata. E o traditie de familie, o citesc de cel putin zece ani si rar mi s-a intamplat sa ratez vreun numar. Insa, pe luna ce trece articolele se imputineaza odata cu paginile. Pana acum imi rezervam pe putin 6 ore in weekend sa o savurez, sa suspin, sa visez ca atunci cand presa va fi platita o sa pot sa imi cumpar poseta Coco Chanel la care visez de 10 ani, sa devorez articolele si sa ma pun la curent cu ultimele noutati in materie de produse de frumusete. La ultimul numar am avut nevoie de doar doua ore ca sa fiu complet dezamagita.
Mi-e greu sa cred ca metafora a fost abandonata, ca dintr-o redactie care nu e condusa de moguli sau interese se poate “raspandi” in print dezamagirea. Nu ma doare atat de tare moartea presei “bune” pentru ca stiu cum merge, dar cand moare presa “frumoasa” chiar nu mai vad “lumina de la capatul tunelului”. Chiar cedam atat de usor frumusetea in detrimentul unor frivolitati?
Cert e ca la altii se poate. Mai mult chiar, ei au combinat presa “serioasa cu cea frumoasa”. Scriam anul trecut, in articolul Una calda, una rece, despre tara mea draga ca in Elle, editia tiparita in Marea Britanie, aparuse un interviu cu premierul Gordon Brown. Si nu l-au intrebat despre viata de acasa, de la birou, ci despre masurile pe care le ia guvernul britanic ca sa ajute moda. Si da, premierul b
