Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme pentru Costa! DRAMA unuia dintre cei mai vechi jucători din Liga 1: "Pot numai să merg, e cea mai grea perioadă pentru mine din ultimii 9 ani"

Publicat in Pro Sport, luni 4 iulie 2011 ·

Vasile Maftei a bifat numai 3 meciuri oficiale în 2011 şi maiare nevoie de minim două săptămâni până să revină la antrenamente."E cea mai grea perioadă din cariera mea din ultimii 9ani", spune jucătorul adus de la Urziceni.

Vasile Maftei (30 de ani) s-a accidentat în martie, când a suferito ciupitură de menisc, afecţiune care a necesitat şi o intervenţiechirurgicală. Ieri, fundaşul, aflat în perioada de recuperare, s-aîntors din Turcia, acolo unde a fost pentru efectuarea unui consultla o clinică de specialitate. "Acum pot numai să merg, darnu am voie să alerg. Peste două săptămâni voi face un nou consultîn Turcia. Dacă totul va fi ok, voi putea să încep antrenamenteleuşoare. Apt de joc cred că voi fi abia după pauza prilejuită dejocul naţionalei cu Argentina", a mărturisit Maftei.

Acesta le promite fanilor şi şefilor că nu a dezarmat. "Ecea mai grea perioadă pentru mine din ultimii 9 ani, dar nu mă daubătut. Gândesc pozitiv şi sunt sigur că mă voi face bine şi voi fimai puternic. Doar în 2002 am mai avut o accidentare gravă şi amstat mult pe tuşă. În ultimii ani însă eram obişnuit să joc câte 30de meciuri pe sezon, iar acum îmi e dor de fotbal", a maizis Maftei. Fundaşul şi-a făcut deja calculele legate de lupta latitlu. "CFR, Rapid, Dinamo, Steaua şi Vaslui suntcandidate, dar nu e nicio favorită. Eu sper totuşi ca vara viitoaresă îmi trec în palmares un titlu cu CFR", a conchisfotbalistul din Gruia.

Un alt jucător pe care Costa nu se va putea baza în startulsezonului este italianul Roberto De Zerbi, de asemenea nerefăcutdupă o accidentare mai veche.

7 meciuri ajucat Maftei în 2011, dintre care 4 în cantonamentele din iarnatrecută

Vasile Maftei a bifat numai 3 meciuri oficiale în 2011 şi maiare nevoie de minim două săptămâni până să revină la antrenamente."E cea mai grea perioadă din cariera mea

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 29 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 44 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 53 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 36 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°