Florin Vasilică, fiul regretatului interpret teleormănean Liviu Vasilică, este supărat că autorităţile şi inclusiv familia l-au uitat pe tatăl său. Florin Vasilică, fiul regretatului interpret teleormănean Liviu Vasilică, este supărat că autorităţile şi inclusiv familia l-au uitat pe tatăl său.
Însă, el ţine să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis mesaje în memoria acestuia, sâmbătă,2 iulie, când Liviu Vasilică ar fi împlinit, dacă ar mai fi trăit, vârsta de 61 de ani.
Liviu Vasilică s-a stins din viaţă în anul 2004, la 54 de ani, din pricina unei boli necruţătoare. Fiul său, Florin Vasilică a moştenit talentul său îi duce mai departe tradiţia muzicală. "Trebuie să mulţumesc tuturor celor care, pe data de 2 iulie mi-au trimis gânduri şi mesaje în amintirea tatălui meu şi şi-au arătat preţuirea pentru el, alături de susţinerea acordată mie pentru a continua ceea ce a început el.”, ne-a declarat Florin Vasilică.
”Paradoxal, materialul realizat pe www.libertatea.ro, pentru a puncta faptul că ar fi fost ziua tatălui meu, a fost singurul lucru făcut pentru a-l omagia la aceasta dată. Şi, spun paradoxal, pentru că, după moartea tatălui meu mulţi s-au înghesuit şi s-au zbătut să pună mâna pe tot ceea ce a însemnat Liviu Vasilică şi pentru a profita de pe urma lui. Mă întreb unde sunt toţi aceştia acum şi ce fac la acest moment în amintirea lui şi de ce aceşti „oameni” au încercat din răsputeri în aceşti ani să mă oprească să continui ceea ce a lăsat el.”, mai spune, la fel de supărat fiul regretatului interpret.
El mai spune că tatăl său a fost uitat de autorităţi, dar şi de familia sa. ”Mă întreb, când statuia tatălui meu va beneficia de o sfinţire aşa cum i se face fiecărui monument? Au trecut atâţia ani de când este amplasată în centrul oraşului şi pentru că şi-a atins scopul în campania electorală a fost uitată... Nici măcar familia lui –