Zynga, cel mai mare dezvoltator de jocuri pe Facebook, a început procedurile oficiale pentru lansarea unei oferte publice iniţiale care ar putea evalua compania la 20 de miliarde de dolari.
"După mai multe săptămâni de speculaţii, Zynga, producătorul FarmVille, CityVille şi alte jocuri destinate Facebook, a făcut cerere pentru o ofertă publică care ar putea evalua compania până la 20 de miliarde de dolari", au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.
Persoane apropiate situaţiei estimează că Zynga ar putea obţine până la două miliarde de dolari prin listarea care ar evalua compania la 20 de miliarde de dolari.
Zynga urmează exemplul altor companii web, precum LinkedIn, Pandora Media şi Groupon, care vor să profite de interesul investitorilor pentru brandurile de Internet care se dezvoltă rapid.Spre deosebire de aceste companii, multe dintre ele neprofitabile sau care au anunţat pierderi pentru că vor continua investiţiile în dezvoltare, Zynga a demonstrat că face bani.
Zynga a raportat pentru anul trecut un profit net de 91 milioane de dolari, la venituri de 597 milioane dolari, în creştere de la pierderi de 53 milioane de dolari şi venituri de 121 milioane de dolari în 2009."Rata lor de creştere este uimitoare", a declarat Michael Pachter, analist la firma Wedbush Securities.
În raportul financiar al Zynga se arată că veniturile companiei provin aproape exclusiv din vânzarea de produse virtuale, prin intermediul jocurilor online gratuite, sistem puţin folosit în SUA dar obişnuit în China şi Coreea de Sud.
O serie întreagă de bunuri virtuale pot fi achiziţionate cu bani reali prin intermediul jocurilor Zynga, precum tractoare în FarmVille, care ajută jucătorii să crească productivitatea terenurilor cultivate, sau energie în cazul CityVille, care permite participanţilor să construiască structuri sau să facă