Multe vile din Pipera stau de ani buni la vânzare, deşi preţurile s-au redus cu 20 – 50%, şi chiar mai mult. Însă, unii proprietari încă visează să obţină preţurile de dinainte de criză.
Într-un an, preţul unei vile din Pipera s-a redus în patru rânduri. A tot coborât de la 780.000 de euro, până a ajuns la 460.000 de euro. Şi nu este un caz singular. Alţi proprietari au vândut din disperare vile de 170.000 de euro cu 135.000 de euro, iar o casă de 350.000 de euro se poate negocia la un preţ de 280.000 de euro. Asta se întâmplă acum, după ce preţurile din "paradisul imobiliar Pipera" au intrat la apă încă de la începutul crizei.
"Cei care au vile în Pipera le-au cumpărat foarte scump în 2007-2008. Se construiau case pe bandă rulantă, iar clienţii spuneau «Lăsaţi că pun eu gletul» numai să cumpere mai ieftin, cu 200.000 de euro. Acum preţul a scăzut la 150.000 de euro", a declarat pentru Money.ro, Sorin Şerbănescu, agent imobiliar la General Service 2000.
Titel Folea, director de marketing la Euroest Invest, spune că se primesc zilnic cereri pentru proprietăţile din zona de nord, în special pentru Băneasa şi Pipera, dar se pare că unii proprietari au rămas ancoraţi în perioada de boom imobiliar şi nu doresc să se adapteze noului context imobiliar. De asemenea, există şi cumpărători care se folosesc de scăderea generală din piaţa imobiliară pentru a forţa preţuri de tranzacţionare mai mici.
"Este greu de definit o medie a scăderii preţurilor. Există câteva proprietăţi exclusiviste, al căror preţ a scăzut cu mai puțin de 20%. Totuşi, cea mai mare parte a vilelor din Pipera au astăzi preţuri cu 30-50% mai mici decât în urmă cu trei ani. Nu în ultimul rând, există şi proprietăţi cu arhitecturi dubioase, aflate în zone nu foarte atrăgătoare, unde preţurile au scăzut cu mai mult de 50%", a declarat pentru Money.ro, Titel Folea, director de marketing