În Italia, echivalentul bacalaureatului este examenul de stat sau de maturitate sau pe scurt Maturitatea. A fost introdus în 1923 de filosoful şi pedagogul Giovanni Gentile, ministru al Instrucţiunii Publice în timpul lui Mussolini. Gentile dorea o diplomă care să ateste sfârşitul studiilor liceale şi să permită accesul la universitate.
Examenul de maturitate se dă după 5 ani de liceu sau de institut, adică un fel de liceu cu profil, şi cuprinde trei probe scrise şi probe orale la toate materiile ultimului an. Probele la limbă străină sunt puse în valoare prin acordarea unui certificat de competenţă pe baza grilei europene de evaluare.
Rezultatul final se calculează pe baza următorului punctaj : 45 de puncte pentru probele scrise, 35 pentru probele orale şi 25 de puncte revin creditelor unde sunt luate în calcul prezenţa la cursuri, eventualele premii şi rezultate excepţionale în timpul şcolii şi buna purtare a candidaţilor.
Dacă candidaţii au obţinut cel puţin 70 de puncte li se acordă din oficiu un bonus de 5 puncte iar pentru cine obţine punctaj maxim, adică 100 de puncte, li se acordă calificativul cum laude, totuşi cu o condiţie : în ultimii 3 ani de liceu sau de institut să fi avut cel puţin nota 8 la toate materiile.
Examenul de maturitate este deci un test foarte dificil şi 2 candidaţi din 3 sunt cuprinşi de panică, după cum arată un studiu, cu simptomele caracteristice : dureri de cap, dureri de stomac şi tahicardie. Încărcătura emoţională a examenelor a făcut deseori obiectul unor filme şi melodii. Editurile încearcă să vină în ajutorul elevilor şi propun metode care mai de care mai eficiente pentru pregătirea exemenelor de sfârşit de liceu care să ducă la obţinerea a cel puţin 60 de puncte necesare obţinerii diplomei.
Cam 15 a 20 000 de elevi nu reuşesc să treacă examenul de maturitate dintr-un total de 500 000 şi
