* antrenamentele din această săptămână vor fi conduse de Nicu Rotaru şi Alin Pânzaru
După o scurtă vacanţă, jucătorii de la CF Brăila se reunesc astăzi la ora 17.00 la stadionul Municipal în vederea demarării pregătirilor pentru sezonul competiţional 2011-2012.
Gruparea brăileană a primit licenţa pentru Liga a II-a şi în sezonul următor va evolua tot în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, însă până nu se limpezesc lucrurile privind dosarele de licenţiere în primele două eşaloane nu se cunoaşte exact componenţa seriei Est.
Vor răspunde prezent astăzi portarii Anton şi Botaş şi jucătorii de câmp Bosoi, Necoară, Olenic, Ndigwe, Henry, Pungă, M. Gheorghe, Costache, M. Oprea, Moise, B. Dumitru, precum şi alţi câţiva juniori din propria pepinieră.
Antrenamentele din această săptămână vor fi conduse de Nicu Rotaru şi Alin Pânzaru.
În altă ordine de idei, se pare că, pentru ediţia următoare de campionat, din staff-ul echipei CF Brăila va face parte şi fosta glorie a fotbalului brăilean, Şerban Trofin. * antrenamentele din această săptămână vor fi conduse de Nicu Rotaru şi Alin Pânzaru
După o scurtă vacanţă, jucătorii de la CF Brăila se reunesc astăzi la ora 17.00 la stadionul Municipal în vederea demarării pregătirilor pentru sezonul competiţional 2011-2012.
Gruparea brăileană a primit licenţa pentru Liga a II-a şi în sezonul următor va evolua tot în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, însă până nu se limpezesc lucrurile privind dosarele de licenţiere în primele două eşaloane nu se cunoaşte exact componenţa seriei Est.
Vor răspunde prezent astăzi portarii Anton şi Botaş şi jucătorii de câmp Bosoi, Necoară, Olenic, Ndigwe, Henry, Pungă, M. Gheorghe, Costache, M. Oprea, Moise, B. Dumitru, precum şi alţi câţiva juniori din propria pepinieră.
Antrenamentele din