În urmă cu câteva zile, un cititor ne transmitea printr-un comentariu că, în zona Faleză Nord, în dreptul blocului BM3, a apărut un nou semn de circulaţie montat, se pare, în urma unei reclamaţii a unui locatar al blocului care „nu putea să dea cu spatele, fiind incomodat de auto care sunt parcate regulamentar pe partea dreaptă a străzii". Cititorul ne aduce la cunoştinţă că măsurile privitoare la această situaţie au fost luate imediat. În zona indicată, a apărut un semn de circulaţie prin care este evidenţiat faptul că oprirea în acel perimetru este interzisă plus, alăturat, o imagine care arată faptul că se blochează roata din spate dacă echipele de patrulă în cauză găsesc astfel de maşini, şi nu pe roata din faţă, aşa cum se obişnuia până acum. Chiar dacă această măsură nu a mai fost întâlnită până acum, cel puţin de majoritatea posesorilor de maşini, o astfel de blocare a roţilor maşinilor a fost reglementată printr-o hotărâre de Consiliu Local Municipal Constanţa, nr. 137, prin care se arată că, în ciuda faptului că roţile se blochează pe partea dreaptă, la loc vizibil, dar, dacă nu se poate, pentru maşinile cu garda joasă, roţile se pot bloca pe partea stângă spate. Semnul adiţional montat alături de cel prin care se arată că oprirea este interzisă este autorizat.
Montarea caracatiţelor astfel este permisă numai în locurile unde sunt prevăzute aceste semne. În ediţia online, puteţi vizualiza mai multe imagini cu zona unde se găseşte acest semn. Aviz amatorilor de maşini tari, care parchează în locuri nepotrivite! În urmă cu câteva zile, un cititor ne transmitea printr-un comentariu că, în zona Faleză Nord, în dreptul blocului BM3, a apărut un nou semn de circulaţie montat, se pare, în urma unei reclamaţii a unui locatar al blocului care „nu putea să dea cu spatele, fiind incomodat de auto care sunt parcate regulamentar pe partea dreaptă a străzii". Ci