Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 160 de accidente de muncă înregistrate în Timiş

Publicat in Timpolis, luni 4 iulie 2011 ·

În fiecare an, în Timiş peste 200 de angajaţi sunt accidentaţi la locul de muncă. În prima jumătate a acestui an, au avut loc deja peste 160 de astfel de situaţii, 11 dintre acestea soldându-se cu moartea angajaţilor accidentaţi. De cele mai multe ori, decesele muncitorilor au survenit în urma pierderii controlului asupra maşinilor de producţie sau în urma dărâmării unor materiale asupra victimei.

11 angajaţi au murit la locul de muncă, în Timiş

Cazurile de angajaţi accidentaţi la locul de muncă au rămas o constantă în Timiş, anual fiind înregistrate peste 200 de astfel de evenimente la nivelul judeţului.

Potrivit datelor înregistrate la In­spectoratul Teritorial de Muncă, în pri­ma jumătate a acestui an în Timiş au fost raportate deja peste 160 de eveni­mente în care angajaţi din diverse domenii au fost accidentaţi la locul de muncă. Conducerea I.T.M. Timiş pre­cizează însă că în mai puţin de jumă­tate de cazuri se poate vorbi practic de accidente grave. “Orice eveniment trebuie să fie comunicat la noi, indi­ferent dacă angajatul s-a zgâriat doar şi nu a avut nevoie de concediu medi­cal. Astfel, din cele 162 de evenimente, 73 au fost accidente grave produse la locul de muncă, iar 11 dintre acestea s-au soldat cu moartea angajaţilor”, a pre­cizat Cornelia Corăscu, directorul I.T.M. Timiş.

Din punct de vedere al dome­niu­lui în care se produc accidentele de mun­că, sectoarele-problemă rămân con­strucţiile, domeniul transporturilor te­restre şi prin conducte, fabricarea pro­duselor din cauciuc şi mase plastice, dar şi fabricarea calculatoarelor şi a pro­du­selor electronice şi optice. Reprezen­tanţii I.T.M. Timiş spun că, de cele mai multe ori, decesele muncitorilor au survenit în urma pierderii controlului asupra maşinilor de producţie, în urma dărâmării a fel de fel de materiale asupra victimelor sau după ce aceştia au căzut de la

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 43 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 27 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 14 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°