Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un prim bacalaureat netrucat

Publicat in Antena 3, luni 4 iulie 2011 ·

Au promovat bacalaureatul doar 44,47 dintre candidați. Toți candidații vor avea însă drept de vot la alegerile următoare. Nu stau prea bine cu știința, dar își vor putea exprima voința. Cei care n-au reușit să ia bac-ul vor avea mai multe voturi decît cei care au promovat.

Un studiu internațional recent a găsit că numai 51% dintre români știu că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui. Promovabilitatea de la bacalaureatul din anii trecuți, de 75-80%, sugera faptul că pot lua diploma și jumătate dintre adepții… teoriei geocentrice.

Un studiu al lui Rindermann, ale cărui rezultate le-am mai amintit pe acest blog, găsesc în România un IQ mediu de 90 și un IQ mediu al elitei (cei mai inteligenți 5%) de 110. Chiar dacă admitem că profesorii de liceu ar face parte din această elită de 5%, ar fi greu de crezut cum formatori cu un IQ mediu de 110 ar putea obține performanțe mai bune de la elevi cu un IQ mediu de 90. În cele mai multe dintre țările Europei Centrale și de Vest ambele medii sînt mai mari cam cu 10 puncte decît la noi. Iar in Asia de Est sînt cu peste 15 puncte mai mari.

Citeşte tot articolul aici.

Au promovat bacalaureatul doar 44,47 dintre candidați. Toți candidații vor avea însă drept de vot la alegerile următoare. Nu stau prea bine cu știința, dar își vor putea exprima voința. Cei care n-au reușit să ia bac-ul vor avea mai multe voturi decît cei care au promovat.

Un studiu internațional recent a găsit că numai 51% dintre români știu că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui. Promovabilitatea de la bacalaureatul din anii trecuți, de 75-80%, sugera faptul că pot lua diploma și jumătate dintre adepții… teoriei geocentrice.

Un studiu al lui Rindermann, ale cărui rezultate le-am mai amintit pe acest blog, găsesc în România un IQ mediu de 90 și un IQ mediu al elitei (cei mai inteligenți 5%) de 110

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 43 minute
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 5 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 52 minute
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

Nicușor Dan anunță prioritatea principală pentru următoarele zile: „Dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor”

HotNews acum 3 ore
Corectarea deficitului bugetar este prioritatea principală, iar dialogul cu partidele politice se va axa pe elaborarea unui plan concret de măsuri, a anunțat președintele ales Nicușor Dan într-un mesaj pe Facebook. El a catalogat drept speculații nu

Procurorii analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu după ce a citat din Corneliu Zelea Codreanu în timpul unei emisiuni TV

Libertatea acum 2 ore
Procurorii de la Parchetul General analizează dacă extind ancheta în cazul lui Călin Georgescu după ce a citat din Corneliu Zele Codreanu la o televiziune.

Ministrul Educației, Daniel David, nu vrea o materie numită „educație sexuală” în școli: „S-a ideologizat prea mult”. Ce soluție vede însă

HotNews acum 4 ore
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu susține introducerea în curriculum a unei discipline care să poarte numele „educație sexuală”, motivând că acest subiect a devenit „ideologizat” și „nu

Nicușor Dan, amenințat cu moartea de un susținător al lui George Simion. Poliția a deschis o anchetă

Adevarul acum 3 ore
Nicușor Dan, președintele ales al României, a fost amenințat cu moartea, pe FB, de un bărbat din Maramureș, susținător al lui George Simion.

STS ”respinge ferm” acuzaţiile referitoare la posibile nereguli la alegeri – Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% / Procesul de votare nu este electronic. Votul este exprimat prin ştampilă / Introducerea manuală a unui CNP, verificată

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS) resping, miercuri, orice acuzaţii cu privire la potenţiale nereguli în procesul de votare şi explică faptul că nu au existat momente de indisponibilitate a tabletelor care verifică procesul

Fiul cel mare al lui Donald Trump nu exclude să candideze într-o zi la preşedinţia SUA: „Această chemare există”

Adevarul acum 46 minute
Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, care în prezent se ocupă de afacerile familiei, nu a exclus miercuri, 21 mai 2025, să candideze „într-o zi” la preşedinţia SUA, afirmând că „această chemare există”.

Electromontaj Carpaţi Sibiu semnează două contracte cu Transelectrica de peste 142 milioane lei fără TVA, pentru modernizarea staţiilor electrice Calafat şi Ostrovu Mare

News.ro acum 21 minute
Electromontaj Carpaţi SA Sibiu anunţă semnarea a două contracte cu transportatorul naţional de electricitate Transelectrica, în urma adjudecării unor licitaţii publice, ce vizează modernizarea şi extinderea infrastructurii de transport a energiei el

Vremea

București
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

9°/23°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°