Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că "lecţia Greciei" arată că Guvernul român a făcut "ce trebuie şi la timp" în privinţa măsurilor dure luate în 2010, "pentru că altfel România era în colaps", citat de Mediafax. Emil Boc a susţinut, în timpul unei vizite la şantierul de reabilitare a liniei de tramvai din municipiul Cluj-Napoca, că România are acum "o relativă stabilitate economică" şi este ferită de pericole majore, cu condiţia să nu se facă paşi înapoi. "Mulţi ne critică pentru măsurile dure luate în 2010. Cred că lecţia Greciei arată că am făcut ce trebuie şi la timp, pentru că altfel România era în colaps. România are o relativă stabilitate economică şi este ferită de pericole majore, cu condiţia să nu se facă paşi înapoi. Trebuie să rămânem prudenţi, prudenţi, prudenţi, pe orice politică publică pe care o promovăm, care să nu strice echilibrele macroeconomice. Aceasta este diferenţa, unii au cheltuit fără acoperire, noi am făcut un buget care să se bazeze pe realism economic", a afirmat premierul. Boc i-a avertizat pe cei care militează pentru politicile din anul 2008 că acestea s-au dovedit a fi falimentare. "Cei care în continuare militează pentru politica din 2008, a deficitelor fără acoperire, a măririi de salarii şi pensii, fără acoperire în economie, doar să aducă voturi, să ştie că acea politică s-a dovedit a fi falimentară şi a dus ţara în pragul falimentului", a spus el.
"Guvernul este nepopular pentru că a făcut reforma aparatului bugetar"
Şeful Executivului a mai spus că Guvernul este "nepopular" pentru că a făcut reforma aparatului bugetar, care a însemnat reducerea a aproape 160.000 de posturi, însă a precizat că în acest fel "a salvat economia de la colaps". Emil Boc a afirmat, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că Guvernul plăteşte, pe termen scurt, costul nepopulari