Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caroli închide fabrica de mezeluri din Tulcea şi renunţă la 170 de angajaţi

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 iulie 2011 ·

Grupul Caroli Foods, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa mezelurilor, rezultat în urma fuziunii dintre Caroli şi Campofrio (România), a închis fabrica din Tulcea, una dintre cele două unităţi de producţie ale grupului şi îi va disponibiliza pe toţi cei 170 de angajaţi, respectiv 11% din efectivul total.

Decizia de a renunţa la unitatea de producţie din Tulcea a fost luată "în contextul economic actual şi în contexul industriei de mezeluri afectate de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor", informează compania.

Închiderea fabricii Caroli Foods este prima mişcare de acest tip făcută de unul dintre primii zece jucători din industria mezelurilor în condiţiile în care tot mai mulţi şefi de companii se plâng de consumul redus şi de impactul negativ al pieţei negre asupra afacerilor producătorilor.

Fabrica din Tulcea a Caroli Foods avea o capacitate de producţie de 11.000 de tone anual, în timp ce capacitatea centrului de la Piteşti - singurul care rămâne operaţional - se ridică la 36.000 de tone anual, conform informaţiilor anterioare. Grupul Caroli Foods a luat naştere în prima parte a anului trecut în urma unei tranzacţii realizate de familia de origine libaneză El Solh, care deţine grupul Caroli, cu gigantul spaniol Campofrio.

Tranzacţia a spart atunci gheaţa în fuziuni şi achiziţii în industria mezelurilor, un segment dominat de afaceri de familie româneşti care mai degrabă şi-ar vinde întregul business decât să încheie un parteneriat cu un investitor strategic sau un fond de investiţii.

Fuziunea dintre cele două companii a surprins în condiţiile în care un gigant - Campofrio - a devenit acţionarul minoritar în noul grup, iar pentru a ajunge să deţină 49% din grupul nou-creat spaniolii au mai plătit 12 milioane de euro.

În prezent, datele de la Registrul Comer­ţului arată că grupul Caroli Foods este controlat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost găsit mort în Buenos Aires

News.ro acum o ora
Fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a murit în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires, a anunţat miercuri presa locală, precizând că muzicianul britanic în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la eta

Întreruperi de curent programate în Constanța, în perioada 17- 21 octombrie 2024. Zonele afectate

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele ElectriceDobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care

Salariul minim va fi 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025, anunță Guvernul

Libertatea acum 8 ore
În şedinţa Comitetului Naţional Tripartit de miercuri, 16 octombrie, s-a decis că de la 1 ianuarie 2025 salariul minim să fie de 4.050 de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. În plus, anul viitor va fi menținută măsură scutirii de taxe pentru 30

Pe final de mandat, Biden îi promite lui Zelenski un nou ajutor militar, de 425 de milioane de dolari. Ce arme va primi Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri, 16 octombrie, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari şi care include în special "capaci

Ministrul israelian al Apărării a declarat că președintele Macron este o „ruşine”. Ce decizie luase, anterior, Franța

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant, l-a catalogat pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, drept „o ruşine pentru naţiunea franceză şi pentru valorile lumii libere” într-o declaraţie postată pe reţelele sociale, după ce guvernul francez a

Preşedintele PNL: Când vine vorba de alegeri, contează şi persoana, dar contează foarte mult partidul / Întrebat dacă se teme de maşinăria de vot a PSD: Cetăţenii au avut grijă să nu lase puterea deplină într-o singură mână

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, într-un interviu difuzat miercuri seară, că este optimist în privinţa rezultatului alegerilor, pentru că se bazează pe forţa PNL, cel mai vechi partid politic din UE. În plus, Ciucă a afirmat că PSD a ară

PSD nu va avea candidați trimiși în judecată pe listele pentru parlamentare

Adevarul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a ținut promisiunea publică și a obținut în cadrul Consiliul Politic Național, ca pe listele PSD de la alegerile parlamentare să nu existe niciun candidat care este trimis în judecată. Premierul exclude din start

APIA demarează Campania de plăți în avans pentru fermieri, aferentă anului 2024

Info Est acum 6 ore
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță startul Campaniei de plăți în avans pentru anul de cerere 2024. În prima zi de campanie, APIA a autorizat la plată suma de 35,53 milioane de euro, reprezentând avansuri pentru 50.137 d

Țara din Europa care a înregistrat o producție record de electricitate pe bază de cărbune anul acesta

HotNews acum 6 ore
În opt din primele nouă luni din 2024, Turcia a fost cel mai mare producător de electricitate pe bază de cărbune din Europa, depăşind Germania şi Polonia, arată datele publicate de think tank-ul dedicat climei şi energiei Ember, transmite Reuters, p

CNSAS: Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE, a fost ofițer al Securității între 1987 și 1989. Avea numele de serviciu „Pumnea”

HotNews acum 11 ore
Silviu Predoiu a fost cadru al Centrului de Informații Externe din cadrul Securității în ultimii ani ai regimului comunist, transmite Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității după ce l-a verificat pe fostul șef operativ al SIE, potr

Vremea

București
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
sâm.

6°/13°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

5°/12°
vin.

4°/12°
sâm.

3°/12°
dum.

5°/13°
Constanta
acum

joi

6°/14°
vin.

8°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

3°/13°
dum.

3°/13°
Timisoara
acum

joi

6°/18°
vin.

6°/17°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°