Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul companiilor româneşti în Bulgaria a crescut de peste opt ori în patru ani

Publicat in Capital, marți 5 iulie 2011 ·

Companiile din România şi Grecia privesc Bulgaria ca o zonă offshore, susţin reprezentanţii agenţiei bulgare de venituri.

Conform unor date statistice publicate marţi de agenţia fiscală, 272 de companii cu capital sută la sută românesc au avut rezidenţa fiscală în Bulgaria şi, respectiv, au plătit impozite în această ţară. În anul 2006, numărul companiilor româneşti a fost de 8,2 ori mai mic: numai 33. Cele mai multe companii cu capital românesc sunt înregistrate la capitala Sofia şi în oraşul Ruse: câte 93.

În ultimii patru ani a crescut şi numărul companiilor cu capital grecesc care plătesc impozite în Bulgaria. În anul 2010, s-au înregistrat 2.074 de astfel de companii, cu 183 la sută mai mult faţă de anul 2006. Dintre acestea, 699 au rezidenţa fiscală la Sofia. Potrivit unor informaţii prezentate luni de postul de televiziune bTV, circa 800 de companii elene au fost înregistrate în Bulgaria în prima parte a anului, majoritatea din cauza crizei din Grecia, iar un număr similar ar putea face acelaşi lucru până la sfârşitul anului, o situaţie asemănătoare şi în ceea ce priveşte firmele româneşti.

Firmele din Grecia şi România aleg să se înregistreze în Bulgaria nu doar datorită taxelor din această ţară, care sunt cele mai scăzute din UE, dar şi datorită stabilităţii macroeconomice şi a costurilor mai mici cu forţa de muncă, proprietăţile imobiliare, chiriile şi serviciile de transport. Chiar dacă multe dintre firmele elene nou înregistrate în Bulgaria fac acest lucru doar pentru achiziţia de proprietăţi sau de maşini, câteva dintre ele îşi dezvoltă activ afacerile. Potrivit datelor Consiliului elen de afaceri din Bulgaria, firmele greceşti au circa 82.000 de angajaţi în această ţară. Recent, au apărut informaţii că persoana fizică ce plăteşte cele mai mari taxe în oraşul Ruse este un cetăţean român.

În Bulgaria se a

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 32 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum o ora
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum o ora
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°