Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Ruşii au vrut şi vor să-l dea jos pe Băsescu

Publicat in Ziua Veche, marți 5 iulie 2011 ·

Curentul: Băsescu – ţinta ruşilor „Pravda“ confirmă: Au vrut să-l dea jos ”Pe principiul „gura păcătosului, «pravda» grăieşte!“, comentândrecentele declaraţii ale lui Băsescu, „Pravda“ arată că Rusia nu va putea să îl dea la o parte cu uşurinţă, deoarece aceasta se bucură de o protecţie politică puternică. De unde se înţelege că planuri pentru debarcarea şefului statului încă există, dar mai ales că au existat în trecut”

Curierul national: Prăpastie între învăţământ şi piaţa muncii “Corneliu Iorga: Ce vedem acum reprezintă cultura socială şi economică de peste 10 – 15 ani. Liliana Voicu: Pe piaţa muncii este nevoie de oameni competenţi, la toate nivelurile. Teddy Lebourn: Patronatele au multe de spus în privinţa integrării copiilor pe piaţa muncii”

Adevarul: Cauzele notelor proaste de la Bac ”„Promoţia din acest an nu este cu mult diferită faţă de altele”, se pun de acord experţii de la bun început. Ei identifică o complexitate de cauze pentru rezultatele înregistrate la acest Bacalaureat, pe care unii îl numesc „dramă naţională”, alţii „moment de răscruce” sau numai „moment al adevărului” pentru şcoala româ­nească”

EvZ: “Frauda la Bacalaureat 2011, eliminată ca o tumoare, însă boala persistă” ”Schimbarea programei, un sistem de predare incitant şi motivarea profesorilor pot revigora învăţământul. Aproape că nu a fost an în care absolvenţii de liceu să nu se autointituleze “generaţie de sacrificiu”"

ZF: Analiză ZF: O generaţie pierdută care costă economia un miliard de euro ”Într-un discurs mai scurt de 20 de minute, în care cel mai mult a durat ros­ti­rea celor 65 de nume ale elevilor de liceu care au obţinut nota 10 la bacalau­reat, Funeriu şi-a felicitat secretarul de stat, directorii din minister şi inspectorii care au organizat bacalaureatul, dar şi pe cei 90.765 de absolvenţi de liceu care au promovat examenul”

Puterea: Mircea Ione

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum o ora
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum o ora
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°