Mutare-surpriză la Universitatea Craiova, formație retrogradată la finalul sezonului trecut din Liga I la fotbal. Echipa va fi pregătită în sezonul viitor de un jucător aflat în activitate: Dorel Stoica! Sursa: Codrin Prisecaru
Mijlocașul defensiv Dorel Stoica (33 de ani) a condus ieri primul antrenament al echipei de fotbal Universitatea Craiova, fiind ajutat de „secunzii” George Biță și de Silviu Lung.
Situația „Științei” este una disperată, formația fiind adusă în colaps de Mititelu. De patronul Craiovei a rămas doar gura mare. Realitățile sunt triste în Bănie, echipa ajungând pe mâna unui jucător din lipsa unor variante viabile!
Refuzat de Ionel Gane, patronul Adrian Mititelu s-a orientat către fostul internațional, cu care în trecut a avut conflicte puternice și de durată, după ce acesta a preferat să revină la Steaua din fotbalul arab.
Mircea Rădulescu, șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, susține că Stoica nu are drept să stea pe bancă, neavând licența PRO, nici măcar carnet de antrenor!
Soluția Dorel este una temporară, Mititelu dorind să aducă un director tehnic pentru a conduce echipa, mai ales că mijlocașul își va continua și activitatea de jucător.