Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aura Vasile despre Funeriu: "Cioclul semianalfabet care a cântat prohodul educaţiei"

Publicat in Cotidianul, marți 5 iulie 2011 ·

Deputatul PSD Aura Vasile îi cere demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, pe care îl consideră responsabil de eşecul din învăţământ, şi pe care îl numeşte "cioclul semianalfabet care a cântat prohodul educaţiei".

Aura Vasile comentează explicaţiile pentru rezultatele dezastruoase de la bacalaureat ale ministrului Daniel Funeriu, date în cadrul unei conferinţe de presă. "Cu discursul scris corect pe o foaie de hârtie, ministrul Funeriu a susţinut ieri (luni, n.r.) o "conferinţă de presă" în care a făcut cunoscute "realizările" domniei sale în ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat. De fapt a demonstrat că pentru domnia sa nu e suficient să fie cioclu şi să ducă la groapă învăţământul românesc, ci are capacitatea, sigur, dacă este scris pe foaie, să-i cânte şi prohodul", spune deputata, într-o declaraţie politică.

"Ca şi cum nu ar fi de ajuns că ţara este pe marginea prăpastiei, Băsescu încearcă acum, prin mâna a lui Funeriu, să ducă şcoala acolo unde şi-a dorit. Explicaţiile pentru tot răul din sistem sunt simple: şcoala a fost politizată, numindu-se, în locul profesioniştilor, semianalfabeţi după chipul şi asemănarea lui Funeriu, salariile au fost tăiate în unele cazuri cu 60-70%, iar bugetul educaţiei are alocat 2.73% din PIB anul acesta, faţă de 6% cum prevede legea, cel mai mic din ultimii 20 de ani. Examenul de Bacalaureat se pregăteşte cu circa doi ani înainte. Funeriu a reuşit performanţa de a-l pregăti în trei săptămâni, cam cât a avut nevoie pentru instalarea camerelor de supraveghere. Apoi, subiectele prea dificile, la nivel de olimpiadă la unele materii, fără să fie calibrate conform cu nivelul elevilor. Acestea pot fi cauzele rezultatelor proaste şi nu cele exprimate în "gargara" ministerială semianalfabetă", acuză Aura Vasile.

Potrivit social-democratei, "vinovatul principal este domnia sa, acest "împărat" de gen neutru, înscă

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 47 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Un dentist din Iași a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic, iar acesta l-a înghițit / „Ce vă agitați, n-a murit!” / Au dat în judecată clinica, solicitând despăgubiri în valoare de 15.000 de euro

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice, anunță Ziarul de Iași. Med

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°