O treime sau chiar o jumătate dintre femei au avut neplăceri cel puţin o dată din cauza infecţiilor urinare. Peste 90% din cei cărora li s-a montat mai mult de trei zile o sondă pentru a le debloca urinarea fac şi infecţie urinară. Infecţiile urinare înseamnă prezenţa în urină a unor microbi. Aceştia se simt foarte bine în mediul de urină. De fapt, aceşti microbi îşi au originea în intestinul gros. Apoi, de acolo migrează în zona genitală şi mai ales în zona unde se deschide uretra. Cel mai întâlnit microorganism este Escherichia coli (care dă colibaciloza), dar mai există şi altele, cum ar fi: proteus, klebsiella, pseudomonas.
Alţi microbi nu au origini intestinale precum stafilococul şi unele tipuri de streptococi. Aceste microorganisme ajung în vezica urinară şi apoi chiar în rinichi, drumul lor este ascendent. Îmbolnăvirea vezicii se traduce prin boala numită cistită. Inflamarea şi infectarea rinichiului în sine poartă denumirea de pielonefrită şi este o boală gravă.
Cistita şi pielonefrita
Simptomele care anunţă cistita sunt o urinare deasă, cu durere, cu efort. Urina este tulbure şi cu sânge. În cazul cistitei nu apare febra, iar analiza de sânge nu are modificări, respectiv valorile leucocitelor nu cresc, fiindcă reacţia organismului e mică. Reacţia vezicii este însă mare, examenul de urină evidenţiază prezenţa microbilor şi a leucocitelor, ca semn de inflamare a vezicii urinare.
Pielonefrita, infecţia care a urcat în rinichi, aduce febra înaltă, peste 38 de grade Celsius. Febra este precedată de frisoane, stare generală alterată, apar tulburări digestive: greaţă şi vărsături. La pielonefrită apar durerile de şale. Cresc leucocitele, creşte VSH-ul, creşte fibrinogenul. Aşadar, se modifică analizele de sânge. Dar decisivă este analiza de urină, care stabileşte prezenţa microbilor şi a leucocitelor, semn al inflamaţiei ri
