Profesori de elită, sistem de predare performant, multe lucrări de-a lungul anului şcolar şi deschidere la nou. Sunt ingredientele reţetei care a scos în ultimii 31 de ani elevi eminenţi pe bandă rulantă. Colegiul Naţional “Emil Racoviţă\" din Iaşi este singurul care se poate lăuda cu promovabilitatea maximă a examenului de bacalaureat din 1980 încoace.
“Am fost şi norocoşi", spune cu modestie Seryl Talpalaru, directorul instituţiei de învăţământ.
Anul acesta, patru elevi au luat notă maximă la bacalaureat 2011. Un rezultat frumos, dacă îl comparăm cu numărul zeciştilor pe ţară, 65. În acelaşi timp doi elevi au luat ceva mai mult de 5 la matematică.
“Putea fi primul an de foarte mult timp în care nu aveam promovabilitate maximă. Am fost norocoşi, dar în spatele acestor performanţe stă clar foarte multă munca", spune Talpalaru.
Profesori deschişi la nou
“Racoviţă" are în prezent 65 de profesori, patru dintre ei foşti elevi ai colegiului. Toţi au fost aleşi pe sprânceană, cei mai buni dintre cei mai buni, iar mulţi dintre ei au fost “furaţi" de la alte colegii de succes din Iaşi.
“Le spuneam că îi vrem la noi şi ei se transferau. Toţi profesorii noştri sunt deschişi la nou, predau folosind mijloacele electronice moderne, în sălile de curs există câte un calculator folosit pentru lecţii şi avem şi 4 proiectoare pe care le mutăm dintr-o clasă în altă în funcţie de necesităţi. Accesul la internet este asigurat de o reţea wireless care acoperă tot liceul", povesteşte directorul.
În plus, elevii îşi pot aduce laptopul personal pe care îl folosesc în timpul orelor pentru accesul la informaţii de pe internet. “Profesorii îşi pregătesc foarte bine orele, iar elevii, chiar dacă mai au scăpări, în general sunt sârguincioşi. Au înţeles, auzind despre performanţele celor care au plecat de la noi, că e bine să te pui cu