Devine tot mai clară diferenţa de alură politică între conducătorul de facto al Federaţiei Ruse, premierul Vladimir Putin şi ocupantul oficial al fotoliului de la Kremlin, încă preşedintele Dmitri Medvedev.
Dacă Putin ar fi fost acum şeful statului rus nu ar fi aşteptat summitul Rusia-NATO, derulat la Soci, pentru a emite o declaraţie, deloc amicală, la adresa omologului român.
Aşa, am asistat la comedia penibilă în care personajul principal devine brusc ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin. Un diplomat cunoscut ca un „cal breaz”, datorită declaraţiilor sale ameninţătoare – pe relaţia Moscovei cu Bruxelles-ul. Afirmaţiile sale, deseori belicoase, se dovedesc a fi ulterior simple „baloane de săpun”, pentru partea naivă a opiniei publice internaţionale.
Aşa cum a fost cazul şi acum, când până şi redacţii cu pretenţii în presa românească au inserat formularea „Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul Rusia-NATO de la Soci.”
Cine l-a criticat pe preşedintele României? „Маленький!/Micuţul!”
Cu acest cuvânt l-a alintat, râzând, un bărbat ce a fost martor la momentul în care ditamai şeful statului rus a coborât din maşină – uitând că el era şoferul -, iar autovehiculul, pe care l-a condus până atunci, nefiind frânat cum trebuie, a continuat să meargă – spre disperarea gărzilor de corp – către mulţimea venită să îl întâmpine pe preşedintele federaţiei.
Noroc că serviciile secrete ruse au adevăraţi zdrahoni postaţi în apropierea micuţului de la Kremlin, unul dintre ei reuşind, in extremis, să introducă o mână printre picioarele încurcate ale lui Medvedev şi să apese pedala frânei. Cu succes.
Medvedev fiind cel care are un antecedent celebru, doar el a sfidat şi guvernul nipon, mergând să facă fotografii în insulele Kurile, acum parte a Federaţiei Ruse,