Publicaţia rusă „Moscovski Komsomoleţ“ scrie, citând o sursă de rang înalt care a participat la reuniunea NATO-Rusia, că preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-ar fi exprimat „profunda indignare“ la adresa declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu referitoare la politica generalului Ion Antonescu.
În prima parte a articolului, publicaţia prezintă pe larg, citându-l pe ambasadorul Moscovei la NATO, Dmitri Rogozin, problemele discutate în cadrul reuniunii Consiliului NATO-Rusia, care a avut loc, luni, la Soci, în spatele uşilor închise. Apoi, „sursa de rang înalt" dezvăluie declaraţia liderului de la Kremlin care precizează că „nu l-a auzit niciodată pe şeful statului rus vorbind atât de dur". Medvedev ar fi spus că Băsescu „a vorbit de pe poziţii antiruseşti făcând acea declaraţie şi practic s-a dat de partea celor care au început cel de-al doilea Război Mondial".
Rogozin şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter că şeful statului rus i-a dat dreptate atunci când şi el l-a criticat pe Băsescu. Săptămâna trecută, şi purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici îşi exprimase indignarea faţă de afirmaţile preşedintelui Traian Băsescu, făcute recent la B1 TV, că dacă ar fost în locul mareşalului Ion Antonescu în 1941 şi el ar fi ordin soldaţilor să treacă Prutul. „Este evident că o astfel de sfidare neruşinată,- care justifică agresiunea nazistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inacceptabilă şi trebuie să primească o reacţie potrivită din partea Europei civilizate", se scria în declaraţia postată pe site-ul MAE rus.