Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism în spaţiu: 440 de persoane au rezervat un loc la bordul navetelor Virgin Galactic

Publicat in Cotidianul, marți 5 iulie 2011 ·

Un număr de 440 persoane de diferite naţionalităţi au rezervat un loc la bordul navelor spaţiale Virgin Galactic ale miliardarului Richard Branson.

Printre cei 440 viitori pasageri ai navetelor spaţiale ar urma să se numere şi un adolescent canadian, astăzi în vârstă de 17 ani. Tânărul, care a vrut să rămână anonim, a strâns de anul trecut destui bani ca să poată efectua un zbor în spaţiu. Visul lui ar putea deveni realitate anul viitor, el urmând să fie, la cei 18 ani ai săi, cel mai tânăr om din istoria zborurilor în spaţiu.

'Printre cei care doresc să călătorească în spaţiu, este singurul sub 18 ani', spune agentul de călătorie Michael Broadhurst în La Presse Canadienne. Regulamentul Virgin prevede ca pasagerii să aibă peste 18 ani. Tânărul va fi însoţit de un părinte.

Sumele depuse de turiştii în spaţiu, care provin din 40 de ţări diferite, totalizează deja 55 milioane de dolari, dar navetele Virgin Galactic n-au terminat încă testele. 'Ar trebui să fim gata peste circa 12 luni', a declarat Richard Branson în La Presse Canadienne la începutul lunii iunie. 'Cum vom fi gata, plecăm în spaţiu', a adăugat el.

Costul unei călătorii este de 200.000 dolari (152.000 euro) de persoană. 'Multora le place aventura şi vor să înfrunte o nouă provocare', este de părere Stephanie Anevich, coproprietar al grupului Vision 2000, care face rezervări în Canada pentru zborurile Virgin Galactic.'Sunt şi oameni cu adevărat bogaţi care vor să meargă în spaţiu pentru că-şi permit să facă aproape tot ce doresc', a mai declarat ea pentru Associated Press.

Virgin Galactic prevede să trimită navete în spaţiu, pentru zboruri suborbitale în scop turistic. Zborul durează aproximativ 150 minute, timp în care se ajunge la altitudinea maximă de 110 km, şi, cinci minute, pasagerii vor putea experimenta lipsa de gravitaţie.

SpaceShipTwo, cu o capacitate de şase pas

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Finala Campionatului Mondial al Cluburilor: PSG este favorită în fața lui Chelsea

Mediafax acum 47 minute
Meciul PSG-Chelsea va începe la ora 22.00 (ora României). Echipa franceză este considerată favorită. Partida se va disputa pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey. Finala are și o miză financiară importantă. Pe lângă sumele uriașe obținut

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum o ora
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°