Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cronica unei tranziţii dificile

Publicat in Revista22, marți 5 iulie 2011 ·

Volumul are o geometrie interesantă, el antologhează până la un punct un serial discuţionist care reuneşte la o masă rotundă doi oameni ai dialogului, un distins politolog cu o prestigioasă carieră academică, profesorul Vladimir Tismăneanu, şi un eminent filolog, Mircea Mihăieş, alături de Horia-Roman Patapievici, unul dintre artizanii noului format al unei construcţii culturale care poartă numele de ICR (Institul Cultural Român). Un spirit coroziv şi curajos, Mircea Mihăieş imprimă dialogului un accent polemic şi o tensiune constructivă. Numele lui Vladimir Tismăneanu este legat istoric şi de principala temă a cărţii, decomunizarea, politologul fiind cel care a condus Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în baza căreia preşedintele în funcţie la acea dată, Traian Băsescu, a condamnat în mod oficial, în faţa Parlamentului României, regimul comunist ca regim ilegitim şi criminal, pe data de 18 decembrie 2006. În ciuda unei relaxate convivialităţi, din tonul acestor entretiens răzbat câteva elemente esenţiale care lipsesc adesea dezbaterilor româneşti pe teme politice: nevoia de clarificare conceptuală, de plasare a discuţiei în cadrul istoriei ideilor şi a istoriei culturii şi civilizaţiei în general, de argument nuanţat şi urmărit într-o consecuţie logică. Alte caracteristici evidenţiate de dialogul între cei doi prieteni sunt temperanţa şi ironia, dublate de respectul pentru restabilirea adevărului istoric şi preocuparea pentru edificarea unui nou regim al memoriei.

Volumul mi se pare articulat pe două mari direcţii. Prima are în vedere autopsierea regimului comunist şi analiza unei postume existenţe spectrale, viaţa de apoi a comunismului românesc. Din acest punct de vedere, Vladimir Tismăneanu realizează o excelentă radiografie a tranziţiei ca fenomen a cărui complexitate necesită o investigaţie aproape forensică în corp

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum o ora
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 3 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 53 minute
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 4 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 6 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum o ora
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum o ora
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°