Şocul şi groaza de la bacalaureat erau previzibile de multă vreme şi aşteptau doar un mic accident ca să se reverse în stradă şi pe ecrane, după cum prevedeam în acest colţ de pagină anii trecuţi, în ceea ce ameninţă să devină un serial despre degradarea educaţiei pre-universitare în România. Sursa: EVZ

Tot aşa cum era previzibil că ministrul Funeriu şi-o va lua urât, în politică regula fiind că mesagerul veştilor proaste se împuşcă. Or fi ministerul şi ministrul vinovaţi pentru multe, motiv pentru care au fost destul criticaţi în ultima vreme. Dar nu merită criticaţi pentru că au şters un pic aburul şi jegul depuse timp de 60 de ani pe oglinda aflată în faţa sistemului de educaţie preuniversitară – că asta ar trebui să fie un examen naţional.

Multe lucruri s-au zis zilele astea pe lângă subiect. De exemplu, mi se par extrem de ingenioase întorsăturile verbale prin care avocaţii sectorului încearcă s-o scoată la culoare: elevii au fost "timoraţi în faţa camerelor de luat vederi, de unde până acum erau obişnuiţi să fie doar faţă în faţă cu comisiile". Interesant, doar că aceste camere erau nişte cutiuţe pasive în colţul sălii, în timpul unor probe scrise, nu orale, puse acolo mai mult să-i supravegheze pe supraveghetori, nu pe elevi. Se ştie că de mulţi ani problema bacalaureatului este una sistemică la nivelul organizării şi supravegherii, nu una a 2-3 elevi care copiază unul de la altul. Altfel, nu se explică cum prin ţară, când te apuci să scuturi serios liceele şi grupurile şcolare, apar teze identice de grup în număr de 50, 70, 100 şi peste. Asta arată că fenomenul copierii îl depăşeşte pe cel "natural" petrecut între pereţii unei săli de examen, şi presupune convenienţă cu cadrele didactice şi chiar coordonare din partea lor. Cum au făcut, au umblat din clasă în clasă şi au dictat mot-a-mot rezolvările?

S-a mai spus că subiecte