Edilii dâmboviţeni care se supără pe juriştii autorităţii locale îi detaşează peste noapte la zeci de kilometri depărtare de comună. Funcţionarii publici susţin că la mijloc este vorba despre răzbunare şi că au fost trimişi de fapt să-şi... ispăşească păcatele, indiferent cum au motivat primarii, oficial, decizia luată.
La Ocniţa, litigiul dintre primar şi secretar dăinuie de câţiva ani. În 2010, cei doi au ajuns chiar să se pocnească la locul de muncă. Secretarul Gheorghe Bădicioiu l-a reclamat atunci pe edilul Viorel Cismaru la Poliţie. Dosarul se află acum în lucru pe masa procurorilor de la Moreni.
„M-a trimis la Gura Foii ca să scape de mine, că stau ca un ghimpe în coastele lui. Detaşarea se face numai în interes public, deci trimiţi un funcţionar în altă parte, ca să sprijine respectiva autoritate. Primarul se foloseşte de faptul că la Gura Foii postul de secretar este liber. Eu m-am îmbolnăvit din cauza tensiunii. Am fost chiar şi internat în spital. Este un abuz ceea ce a făcut”, susţine Gheorghe Bădicioiu.
Aceeaşi poveste şi la Cândeşti! Gabriela Paraschiv este secretară la primăria din localitate din 1993. Ne-a spus că nu a avut probleme cu niciun primar, mai puţin cu actualul.
„De trei ani, de când a venit dumnealui la putere, nu ne înţelegem. Probabil, are ceva personal cu mine. Problemele au apărut fiindcă eu nu mi-am dat acordul pentru legalitatea unor acte. La un moment dat, m-a chemat în judecată să-i dau daune morale că l-am jignit. Acum, a venit chestia asta cu detaşarea”, spune Gabriela Paraschiv.
Funcţionari de împrumut
Secretara de la Cândeşti, ca şi colegul de la Ocniţa, cataloghează decizia primarului ca fiind un abuz. „La plângerea prealabilă făcută împotriva dispoziţiei, mi-a răspuns că i se pare normal şi legal să mă duc la Gura Foii. E decizia dumnealui personală. Nu a cerut acordul Agenţiei Naţiona