Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"S-a făcut, prima dată după foarte mulţi ani, o selecţie corectă a valorilor"

Publicat in Vocea Brailei, marți 5 iulie 2011 ·

* Brăila se află pe locul cinci în topul judeţelor deşi are promovabilitate de 56% * mulţi dintre picaţi nu aveau ce căuta în examen, consideră inspectorul Adrian Simion * La "Istrati", până şi elevul olimpic a ratat examenul de bacalaureat

Rezultatele la bacalaureat sunt cele mai proaste de până acum. Cel mai prost rezultat s-a obţinut în 2008, când ne-am situat pe locul 37 din cele 42 de judeţe. Promovabilitatea a fost atunci de 59%. Acum, deşi promovabilitatea este de 56%, Brăila se situează pe locul cinci în topul promovabilităţilor pe judeţe. Acest rezultat, destul de apropiat faţă de cel de anul trecut când au promovat 67% dintre candidaţi, ar putea duce la concluzia că la nivelul judeţului Brăila examenul s-a desfăşurat mereu corect. O dovadă în plus că la Brăila nici nu au existat suspiciuni privind posibilitatea de fraudare a examenului a fost şi faptul că Ministerul a trimis aici o singură persoană, în timp ce în judeţele care aveau an de an promovabilităţi suspecte, de peste 95%, cum erau Suceava sau Mehedinţi, au fost trimise echipe formate din mai mult de opt persoane. Înaintea noastră în top sunt judeţele: Suceava - 65%, Harghita - 64%, Constanţa - 58%, Sălaj - 57%. Inspectorul şcolar general Viorel Botea a precizat că procentul de promovabilitate obţinut la examenul de bacalaureat arată că la Brăila există normalitate. "În jurul acestui procent ne situăm aproape în fiecare an. Asta demonstrează că la Brăila există seriozitate, că nu se fac fraude şi că bacalaureatul este pregătit serios în timpul anului şcolar, că materia s-a terminat la timp. Ne-a ajutat să obţinem acest procent şi faptul că cine nu a meritat să intre în bacalaureat nu a intrat. La noi sunt foarte mulţi corigenţi. S-a făcut, prima dată după foarte mulţi ani, o selecţie corectă a valorilor. Unde era 99% a ajuns 27%. Acum, nu ai valoare, nu iei bacalaureatul. Mai dai o dată",

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 40 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 43 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 27 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°