Marile bănci din zona euro se vor întâlni miercuri la Paris pentru a încerca să ajungă la un acord cu autorităţile europene în privinţa participării investitorilor la o rostogolire a datoriilor suverane ale Greciei, potrivit cotidianului britanic Financial Times, citat de Mediafax.
Surse apropiate situaţiei au afirmat că o nouă propunere ar reduce povara financiară asupra Greciei, îmbunătăţind termenii planului iniţial, prin care băncile ar fi rostogolit, pe o perioadă de 30 de ani, jumătate din investiţiile în obligaţiuni ale statului elen cu scadenţă în următorii trei ani.
Băncile s-au reunit săptămâna trecută, sub auspiciile Institutului pentru Finanţe Internaţionale, într-un efort de a stabili termenii implicării sectorului privat. Ca bază pentru negocieri a fost utilizat un plan alcătuit de federaţia sectorului bancar din Franţa şi susţinută de preşedintele Nicolas Sarkozy.
Potrivit planului, datoria rostogolită ar fi avut o dobândă limitată la 8%, incluzând o rată de bază de 5,5% şi un cupon suplimentar de 2,5%, care ar varia în funcţie de evoluţie economiei Greciei.
A existat, de asemenea, un plan prin care guvernul elen ar fi fost obligat să cumpere obligaţiuni cu rating maxim, cel mai probabil emise de Fondul European pentru Stabilitate Financiară, ca poliţă de asigurare împotriva intrării în incapacitate de plată. Echivalentul a 20% din datoriile statului cu maturitate în următorii trei ani ar fi fost incluse într-un fond de garanţii.
În timp ce guvernul de la Paris a susţinut planul francez, alte state, oficiali europeni şi negociatori eleni s-au plâns că termenii acestuia sunt prea limitaţi. Instituţiile financiare germane, care au afirmat că perioada de 30 de ani este prea lungă, au anunţat că ar rostogoli doar 3,2 miliarde de euro.
Două elemente cheie ale planului francez - cuponul şi procentajul datoriei care ar urma