Aş semnala mai întâi că, dacă afirmaţiile despre rege ale preşedintelui Băsescu au fost primite în ţară cu indignare, uneori îndreptăţită, alteori complet ridicolă, cele legate de treceţi Prutul, precum şi de replica rusească s-au bucurat de destulă reţinere. Motivul, cred, este acela că pentru foarte mulţi români mareşalul Antonescu se bucură încă de un statut privilegiat, fiind considerat, dacă nu chiar un erou, măcar, cum se spune, o figură tragică. Spusele iniţiale ale preşedintelui au fost, aşadar, populare în multe cercuri, lucru pe care mulţi critici ai săi îl ştiu. Crin Antonescu, care a cerut iertare regelui în numele tuturor românilor (nu ştiu cu ce autoritate), nu s-a grăbit să facă acelaşi lucru în numele tuturor celor masacraţi în timpul războiului din pricina nesăbuinţei mareşalului ruşi, ucraineni, dar şi români, soldaţi români, morţi pe front cu sutele de mii sau căzuţi prizonieri. Asta, bineînţeles, în afara celor circa 300.000 de evrei şi 20.000 de ţigani ucişi în Holocaust!
Aşa cum spuneam, preşedintele şi-a nuanţat totuşi spusele, neasumând un război de cucerire. E foarte bine. E păcat însă că n-a făcut un pas în plus. Dacă tot a vorbit, preşedintele ar fi putut, de pildă, să ceară iertare istorică în numele poporului român, de exemplu, pentru miile de evrei, ruşi şi ucraineni ucişi în represaliile de la Odesa, urmare a atentatului care a distrus clădirea Statului Major român, dar ar fi trebuit să exprime regrete şi pentru soldaţii români inutil măcelăriţi la Cotul Donului şi, în general, pentru cei peste 500.000 ucişi în toată campania absurdă din URSS.
Ştiu, mi se va spune că Rusia nu are niciun drept, după cele comise de URSS, să protesteze. Ba are (deşi nu şi în termeni brutali şi neaveniţi, mai ales după revenirea preşedintelui în interviul de la Naşul), chiar dacă regimul sovietic a fost criminal, ca şi cel introdus de