Federaţia Română de Scrimă a anunţat un lot de 15 sportivi pentru Campionatele Europene de seniori, care vor avea loc în perioada 14-19 iulie, la Sheffield (Anglia).
România va fi reprezentată la floretă masculin de Virgil Sălişcan, Radu Dărăban şi Alexandru Diaconu, la sabie feminin vor concura Bianca Pascu, Elena Munteanu şi Mihaela Bulică, la spadă masculin va participa Adrian Pop, la sabie masculin vom fi reprezentaţi de Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Cosmin Hăncianu şi Tiberiu Dolniceanu, iar la spadă feminin vor concura Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu.
Pe 14 iulie vor începe competiţia floreta masculin şi sabia feminin, iar pe 15 iulie spada masculin. Spada feminin şi sabia masculin vor avea probele individuale pe 16 iulie, iar pe 19 iulie probele pe echipe.
România nu a cucerit nicio medalie la ediţia de anul trecut a Campionatelor Europene, la Leipzig, după titlul continental adjudecat de echipa feminină de spadă în 2009, la Plovdiv, şi medalia de argint adusă de echipa masculină de sabie.
La Mondialele de scrimă de la Paris (2010), România a câştigat aurul prin echipa feminină de spadă şi două medalii de bronz, prin echipa masculină de sabie şi Cosmin Hăncianu (sabie individual).