O femeie din Marea Britanie a ajuns să sufere de o fobie mai puțin obișnuită-bananofobia. Ea era atât de speriată de banane încât a refuzat să le mănânce timp de 20 de ani.
Paula, o tânără de 23 de ani, din Marea Britanie, suferă de o fobie faţă de banane încă din copilărie, când a fost forţată să le mănânce.
Simpla prezenţă a fructelor în aceeaşi cameră îi producea greaţă. Pe când era mică, Paula era obligată să mănânce fructe, ca mulți alți copii. Pentru ea însă acest „obligaţie" a avut repercusiuni: 20 de ani nu a mai putut sa mănânce deloc banane.
„Copiii râdeau de mine. Apropiau coji de banană de mine şi mi se făcea rău"
Acum ea are 23 de ani şi după atâţia ani de îndurat această fobie ciudată, a reuşit în sfarşit să câştige lupta cu frica din copilărie.
Teama ei devenise atât de profundă încât nu suporta să simtă mirosul unei banane, să fie în aceeaşi cameră cu fructul sau să îl vadă. "Este o teamă ridicolă, dar este ceva ce am dintotdeauna", declară Paula pentru dailymail.co.uk. Ea a avut de suferit şi în şcoală când colegii o necăjeau fluturându-i prin faţa ochilor banane: “Copiii râdeau de mine şi mă şicanau în curtea şcolii sau la locul de joacă. În special, apropiau de mine coji de banane, iar mie mi se facea rău. Ei găseau asta amuzant", îşi mai aminteşte Paula.
Tratament prin programare neuro-lingvistică
Paula nu e sperioasă din fire, ba chiar concurează, în timpul liber, în diferite competiţii de arte marţiale.
Vindecarea fobiei ei a fost posibilă cu ajutorul unui specialist în psihoterapie printr-o metodă numită programare neuro-lingvistică.
Tratamentul presupune ca un teraput să-l înveţe pe pacient cum să disocieze amintirile neplăcute legate de anumite obiecte şi să le înlocuiască cu altele pozitive.
Paula, care în curând va începe un curs universitar de biologie, în speranţa de a deveni profeso