Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălaj: Weekend cu patru accidente rutiere

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Patru accidente rutiere au avut loc în acest sfârşit de săptămână, unul în Cizer, al doilea în comuna Gâlgău, al treilea între Peceiu şi Bănişor şi al patrulea în Ciumărna. O persoană a fost rănită grav, iar şase au suferit leziuni uşoare.

Vineri seara, ora 23,30, pe DJ 108 G, în localitatea Cizer, Ş, Bogdan, 22 ani, din Meseşeni de Jos, conducea un autoturism marca Mitsubishi Pajero când, datorită neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune cu o căruţă încărcată cu material lemnos şi nesemnalizată corespunzător. În urma impactului, căruţaşul de 41 ani a fost rănit uşor.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, orele 00,15, pe DN 1C, între localităţile Gura Vlădesei şi Căpâlna, comuna Gâlgău, C. H. Cristian, de 31 ani, din Baia Sprie, aflându-se la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum (drum în lucru, semnalizat corespunzător), a intrat pe contrasens şi a lovit balizele de semnalizare a unui podeţ aflat în lucru. Autoturismul a fost avariat, iar pasagerele de pe locul din dreapta faţă şi spate au suferit leziuni uşoare.

Trei ore mai târziu, pe DJ 191E, între localităţile Peceiu şi Bănişor, B. Gyorgy, din Horoatul Crasnei, se afla la volanul autoturismului proprietate personală, dar, datorită unei defecţiuni survenite la sistemul de rulare, a pierdut controlul autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Doi pasageri au fost răniţi uşor. Conducătorul auto purta centura de siguranţă, dar pasagerii nu o cuplaseră.

Vineri seara, ora 23.50, în localitatea Ciumărna, B. Marius, 29 ani, din Ciumărna, în timp ce conducea un autoturism proprietatea unei alte persoane, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed şi a derapat, lovindu-se de un gard de beton. În urma impactului, două pasagere, în vârstă 14, respectiv 15 ani, au fost accidentat grav, iar o alta, tot de 14 ani, a suf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 14 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°