Jonathan Stillo a venit pentru prima dată în România în urmă cu 10 ani, într-o tabără de antropologie, în Valea Jiului. A crescut la New York, într-o familie de americani cu rădăcini italiene. De-altfel, Italia şi sonoritatea ei lingvistică îi sunt familiare. A crescut cu ele. Sunt parte din universul copilăriei sale. Şi totuşi, nu vorbeşte italiană. Însă astăzi se simte mult mai aproape de ţara „strămoşilor“ lui, vorbind fluent limba română. De fapt, „România este parte din mine“, recunoaşte Jonathan Stillo. Iar „Delta Dunării este cel mai frumos loc pe care l-am văzut în viaţa mea, în lume. Este un loc magic. Acolo, mă simt de parcă ar fi sfârşitul civilizaţiei. Nu am văzut niciodată atât de multe stele“.

România se dezvăluie ca un univers prietenos cultural: peste tot sunt restaurante americane cu mâncarea şi muzica familiare. Dar ceea ce este cel mai impresionant este ataşamentul autentic pe care îl simte la mulţi români faţă de America şi cultura americană. Regretul său: „Noi, americanii nu oferim atât de multă dragoste pe cât primim“. „Eu am fost adoptat de români şi de România; România este a doua mea casă.“ Toate aceste ingrediente de lifestyle fac acomodarea mai puţin abruptă, mai lină. Pe de altă parte, este frustrant că primul lucru care l-a întâmpinat la aeroport şi care a filtrat contactul său cu realitatea românească a fost un şofer de taxi care a vrut să-l jecmănească. A fost o experienţă care i-a creat instincte „româneşti“. În Cluj, era deseori întrebat de şoferii de taxi de ce studiază cu atâta atenţie preţul de pe portieră. Pentru că, în Bucureşti, ai „tot felul de surprize“. Şi întotdeauna replica şoferului era aceeaşi: „Aici suntem civilizaţi“.

Unul dintre instantaneele care-i vin în minte despre primul rendez-vous cu România: în 2001, într-un sat din Transilvania, un bătrân l-a întâmpinat cu un entuziasm reţinut: „Bine aţi venit,