Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 65 de absolvenţi de liceu din toată ţara au luat nota 10 la bac

Publicat in Antena 3, marți 5 iulie 2011 ·

Au fost şi anul acesta excepţii care au confirmat regula. În timp ce 100.000 de elevi au picat bacul, câţiva elevi au răsplătit încrederea profesorilor şi a părinţilor.

Judeţul Dolj, de exemplu, a avut una dintre cele mai slabe rate de promovabilitate, însă paradoxal, oraşul Craiova a dat printre cele mai multe note de zece. Notă maximă au obţinut şi două absolvente de liceu din Sibiu.

Alte trei tinere din Craiova fac parte din exclusivistul grup al celor care au reuşit să treacă de Bacalaureatul din acest an cu 10 pe linie. Fetele spun că în ultima vreme nici nu au mai avut timp să iasă să se distreze.

Cei care au luat note foarte slabe spun că de vină sunt chiar absolvenţii.

În judeţul Sibiu, au fost doar două note de 10.

La nivel naţional, doar 65 de absolvenţi au terminat examenul de Bacalaureat cu 10 pe linie. Ministrul Funeriu a anunţat deja că-i va premia pentru rezultatul de excepţie.

Au fost şi anul acesta excepţii care au confirmat regula. În timp ce 100.000 de elevi au picat bacul, câţiva elevi au răsplătit încrederea profesorilor şi a părinţilor.

Judeţul Dolj, de exemplu, a avut una dintre cele mai slabe rate de promovabilitate, însă paradoxal, oraşul Craiova a dat printre cele mai multe note de zece. Notă maximă au obţinut şi două absolvente de liceu din Sibiu.

Alte trei tinere din Craiova fac parte din exclusivistul grup al celor care au reuşit să treacă de Bacalaureatul din acest an cu 10 pe linie. Fetele spun că în ultima vreme nici nu au mai avut timp să iasă să se distreze.

Cei care au luat note foarte slabe spun că de vină sunt chiar absolvenţii.

În judeţul Sibiu, au fost doar două note de 10.

La nivel naţional, doar 65 de absolvenţi au terminat examenul de Bacalaureat cu 10 pe linie. Ministrul Funeriu a anunţat deja c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Condiţii meteorologice nefavorabile în Insulele Canare, până vineri

News.ro acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Insulele Canare asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiţii meteorologice nefavorabile,

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 58 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 2 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

0°/10°
mie.

-0°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°