Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul de urgenţă carduri - de nedespărţit în vacanţă

Publicat in Curierul, marți 5 iulie 2011 ·

Înainte de a pleca în vacanţă este bine să vă notaţi numărul de urgenţă al băncii unde puteţi anunţa imediat pierderea sau furtul cardului. În cazul în care vă gândiţi că astfel de incidente pot fi rezolvate şi după întoarcerea din concediu, riscaţi să suferiţi pierderi irecuperabile din contul bancar.

În cazul în care călătorim cu cardul la noi este important să fie luate măsuri de siguranţă pentru a preveni apariţia unor fraude. Cel mai frecvent, acestea apar o dată cu pierderea sau furtul cardului.

Chiar şi fără a dezvălui nimănui codul PIN, fraudatorii pot face tranzacţii neautorizate cu cardul pe internet. În străinătate, riscurile sunt şi mai mari, deoarece acolo unii comercianţi nu solicită introducerea codului PIN.

Un client al Băncii Transilvania a ajuns să suporte o pagubă de 800 euro, deoarece a anunţat banca după 2 zile de la pierderea cardului. Chiar dacă se afla în străinătate şi nu avea roamingul activat, banca a apreciat că utilizatorul a dat dovadă de neglijenţă gravă deoarece, şi după sosirea în ţară, a informat banca abia în următoarea zi.

Singurul mod în care ne putem proteja împotriva unor astfel de incidente este anunţarea imediată a băncii, după ce am constatat pierderea sau furtul cardului. De aceea, este esenţial să avem la îndemână numărul de urgenţă al băncii, care poate fi apelat la orice oră.

Un apel rapid face cât toţi banii din cont

Anunţarea băncii în cel mai scurt timp conferă consumatorilor şi dreptul de a beneficia de prevederile legale favorabile. În acest caz, pierderea maximă care poate fi suportată de client este de maximum 50 euro, pentru tranzacţiile care au avut loc până la anunţarea băncii, dacă sunt îndeplinite două condiţii de către client:

1. a anunţat imediat banca despre furt/pierdere;

2. a păstrat elementele de securitate ale cardului în siguranţă.

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 26 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 57 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 48 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°