Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turiştii care vin în Bulgaria cheltuiesc din ce în ce mai puţin

Publicat in Capital, marți 5 iulie 2011 ·

Turiştii străini care aleg Bulgaria pentru a-şi petrece vacanţa au posibilităţi financiare din ce în ce mai modeste, a declarat Marin Neşkov, preşedintele Camerei de turism din oraşul Varna, citat de postul de radio Focus. În opinia lui Neşkov, în Bulgaria se înregistrează o creştere a numărului turiştilor, dar nu şi a veniturilor din turism deoarece turiştii cheltuiesc mai puţin faţă de anii precedenţi.

Turoperatorii au înregistrat creşteri între 10 şi 30 la sută, dar acestea se datorează ofertelor promoţionale şi preţurilor mici la începutul sezonului, în schimb rezervările pentru sezonul de vârf sunt mai puţine faţă de anii precedenţi, a indicat Marin Neşkov.

Este greu de precizat care a fost efectul crizelor din nordul Africii asupra turismului bulgăresc, dar este clar că, în loc de Egipt şi Tunisia, o parte din clienţi a ales destinaţii ca Turcia, Grecia sau Bulgaria, a mai afirmat reprezentantul bulgar.

Quest Bulgaria Property Magazine a scris tot marţi că hotelurile bulgăreşti de pe coasta Mării Negre au înregistrat o creştere a numărului de rezervări pentru sezonul de vară 2011, în timp ce peste 1 milion de români au vizitat Bulgaria în vara lui 2010 şi se crede că numărul acestora va fi mai mare în acest an. Deşi se remarcă o scădere semnificativă a turiştilor britanici pe litoralul bulgăresc anul acesta, numărul turiştilor din alte ţări care vizitează Bulgaria este destul de mare. Este vorba, între altele, de un număr record de turişti ruşi şi o creştere a celor germani pentru vara acestui an, toţi profitând de preţurile mici pe care Bulgaria le oferă pentru vacanţă în comparaţie cu alte destinaţii din Europa.

Bulgaria a înregistrat de asemenea o creştere a numărului turiştilor din România. În plus, Bulgaria are zona de coastă a Mării Negre mai dezvoltată, oferind un pachet de vacanţă excepţional ca preţ în comparaţie cu Rom

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 34 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 12 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 29 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 32 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°