Preţul apartamentelor din Cluj, construite înainte de 1989, a scăzut în luna iunie cu până la 6,5% în comparaţie cu aceeaşi lună din 2010, cea mai mare diferenţă de preţ înregistrându-se în cazul unităţilor cu două camere.
Preţul mediu cerut pentru apartamentele construite înainte de 1989, scoase la vânzare în Cluj-Napoca, a ajuns la valoarea de 987 euro mp util, în scădere cu 1,1% faţă de luna mai şi cu 2,7% faţă de începutul anului, potrivit indicelui imobiliar lansat de portalul imobiliare.ro.
În ceea ce priveşte preţul apartamentele noi, nu au fost înregistrate oscilaţii majore în luna iunie. Astfel, preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare are aproape aceeaşi valoare ca şi în luna mai (989 euro mp util în iunie, faţă de 990 euro mp util în mai).
Scăderea de preţ a fost resimţită doar pe segmentul apartamentelor construite înainte de 1989, segment care a influenţat evoluţia indicelui general la nivelul oraşului.
Apartamentele noi s-au scumpit însă cu 7,9% în primul semestru, până la 993 euro mp. Indicele imobiliare.ro reprezintă preţul exprimat în euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă a apartamentelor de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinaţie rezidenţială, pe baza anunţurilor publicate pe site de către agenţiile imobiliare şi proprietari.
Indicele imobiliare.ro este disponibil pentru oraşele Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti. Portalul Afacerilor Imobiliare este proprietatea companiei RealMedia Network din Timişoara.
Preţul apartamentelor din Cluj, construite înainte de 1989, a scăzut în luna iunie cu până la 6,5% în comparaţie cu aceeaşi lună din 2010, cea mai mare diferenţă de preţ înregistrându-se în cazul unităţilor cu două camere.
Preţul mediu cerut pentru apartamentele construite înainte de 1989, scoase la vânzare în Cluj-Napoca, a aj