Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Muzeul Satului de la Leleşti şi-a închis porţile

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Sute de obiecte tradiţionale vechi au fost depozitate în sediul şcolii generale din localitate. Consiliul Local Leleşti a aprobat alocarea sumei de 40.000 de lei pentru amenajarea unui nou muzeu al satului.

Muzeul Satului din comuna Leleşti, locul unde s-au desfăşurat multe evenimente culturale importante, şi-a închis porţile după mai bine de 40 de ani de existenţă, în urma retrocedării terenului şi a casei către moştenitorul foştilor proprietari. Primăria comunei Leleşti a pierdut procesul cu Tudor Săftoiu, care trăieşte în Belgia, moştenitorul învăţătorului Ion Săftoiu, la Înalta Curte de Casţie şi Justiţie, după mai mulţi ani de procese.

„Procesul a început în anul 2006 şi s-a terminat abia la sfârşitul anului trecut. S-a retrocedat un teren în suprafaţă de 2500 metri pătraţi şi casa Săftoiu. Am încercat să-i facem mai multe oferte, dar au cerut sume foarte mari, de ordinul sutelor de mii lei. A refuzat orice schimb de teren, astfel că în urmă cu puţin timp am fost nevoiţi să luăm toate obiectele tradiţionale. Şi să le depozităm în sediul şcolii generale. Este vorba de costume populare monede, războaie de ţesut, obiecte şi utilaje tradiţionale folosite în agricultură“, a spus Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti. Unele dintre obiectele care se găseau în muzeul satului au o vechime foarte mare, chiar din timpul dacilor.

Primăria va proiecta un alt muzeu al satului

Casa Săftoiu este construită în secolul al XIX-lea şi are o arhitectură populară. A aparţinut învăţătorului Nicolae Săftoiu şi a funcţionat o perioadă ca internat.

„Îmi amintesc că atunci când eram elevă la şcoala generală veneam de multe ori să facem curăţenie la muzeul satului. Era foarte frumos şi veneau foarte mulţi turişti, mai ales din alte judeţe. Sunt 367 de obiecte mobile, care sunt depozitate acum la şcoală. Mare păcat că s-a închis şi că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 52 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 26 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 56 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 54 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°