Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele lui Mutu! Himcinschi a semnat pe trei ani cu Empoli

Publicat in Pro Sport, marți 5 iulie 2011 ·

Atacantul Unirii Alba Iulia, Fabian Himcinschi (foto), a parafatieri un contract pe trei sezoane cu gruparea italiană Empoli, dinSerie B. 100.000 de euro vor primi ardelenii în schimbulatacantului.

Puştiul ardelenilor a explodat în 2011, când a avut evoluţiiapreciate la Alba Iulia şi mai ales la naţionala Under 17 aRomâniei, pentru care a reuşit deja nouă goluri. "Este monitorizatde Inter Milano şi Lille", a dezvăluit acum câteva săptămâni EutinBojin, directorul sportiv al Unirii. Semnătura atacantului aobţinut-o însă Empoli, clubul toscan care sezonul trecut a terminatpe locul 9 în Serie B. Actele s-au semnat după o săptămână dediscuţii, Unirea urmând să primească zilele următoare 100.000 deeuro în schimbul fotbalistului.

Se vapregăti la început cu juniorii

"Transferul la Empoli este un pas înainte pentru mine şi suntfoarte fericit că am plecat de la Unirea, dar mai ales că dorinţamea de a juca la un club din străinătate mi s-a îndeplinit. Nuvreau să mă opresc aici, sper ca Empoli să fie pentru mine o rampăde lansare spre un club puternic", a declarat Himcinschi. Atacantulurmează să se prezinte la pregătirile echipei Primavera a clubuluitoscan pe 28 iulie, când va avea loc reunirea lotului. Mutarea estea doua reuşită a celor de la Alba în ultimii ani, după ce, înianuarie 2010, atacantul Gicu Grozav a fost vândut la StandardLiege pentru 350.000 de euro.

Atacantul Unirii Alba Iulia, Fabian Himcinschi (foto), a parafatieri un contract pe trei sezoane cu gruparea italiană Empoli, dinSerie B. 100.000 de euro vor primi ardelenii în schimbulatacantului.

Puştiul ardelenilor a explodat în 2011, când a avut evoluţiiapreciate la Alba Iulia şi mai ales la naţionala Under 17 aRomâniei, pentru care a reuşit deja nouă goluri. "Este monitorizatde Inter Milano şi Lille", a dezvăluit acum câteva săptămâni EutinBojin, directorul sportiv al Unirii. Semnătu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Crin Antonescu, posibilul candidat la alegerile prezidențiale

Wall-Street.ro acum 19 minute
Crin Antonescu a ajuns o variantă bună de candidat care să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni, aspect subliniat și de alți lideri politici liberali și nu numai. Fostul lider PNL, retras deja de mai mulți ani din sfera politică este acum pe buze

Elena Lasconi „Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia. "Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de

Zelenski insistă pentru primirea Ucrainei în NATO: Aderarea la alianță este „realizabilă”, spune el

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica aceasta că aderarea Kievului la NATO este „realizabilă”, dar că Ucraina va trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, informează Reuters. Ucraina a cerut în mo

Doliu în lumea artei: Pictorul Sorin Dumitrescu a murit la 78 de ani

HotNews acum 57 minute
Pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, informează duminică Agerpres. „O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi

Giorgia Meloni: Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare

News.ro acum o ora
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică prim-ministrul italian Giorgia

Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidele proeuropene au reuşit să formeze o coaliţie în Parlament. În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României, a spus Ciolacu după negocierile cu PNL, UDMR şi Grupul Minorităţi

Klaus Iohannis nu a dat mâna cu delegația USR la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Libertatea acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a făcut o primire rece delegației USR care a venit la Palatul Cotroceni pentru consultările privind formarea Guvernului.

Patru morţi într-un accident de elicopter la un spital din Turcia

News.ro acum 4 ore
Patru persoane au murit duminică, într-un accident aerian în sud-vestul Turciei, când un elicopter de ambulanţă a intrat în coliziune cu o clădire a unui spital şi s-a prăbuşit la sol, transmite Reuters. Elicopterul decolase de la Spitalul de Formar

35 de ani de la Revoluție: Ce transmite Ursula von der Leyen românilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română și de la căderea comunismului din țara noastră. "În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru drep

Petrolul-Unirea Slobozia, 2-1, în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Scorul a fost deschis de Petrolul, în minutul 17, prin Ricardinho. Oaspeţii au egalat în minutul 32, prin Dinu, iar în a doua repriză, în minutul 68, Grovaz a adus avantajul ploieştenilor. Superliga continuă duminică de la ora 15.00 cu partida CFR C

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

0°/4°
mar.

4°/9°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
mie.

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/4°
mie.

2°/7°