Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Centrală Europeană salvează din nou Grecia. Dar până când?

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să accepte obligaţiuni ale Greciei drept garanţii pentru credite, chiar dacă rostogolirea datoriilor ar putea duce la intrarea în incapacitate de plată, după cum a anunţat Standard & Poor's. Dacă Banca Europeană nu ar fi luat această decizie, sistemul financiar elen s-ar fi prăbuşit, în condiţiile în care Grecia are datorii de 100 de miliarde de euro la BCE.

În urmă cu două zile, un anunţ al agenţiei de rating Standard & Poor's a dat din nou fiori reci întregului sistem financiar din Europa: rostogolirea datoriilor băncilor elene ar însemna intrarea Greciei în incapacitate de plată. Aceasta după ce săptămâna trecută Parlamentul de la Atena a aprobat noi măsuri de austeritate, care au declanşat proteste violente de stradă, dar în final lucrurile s-au învăluit într-un optimism extrem de şubred.

Astfel că estimările celor de la Standard & Poor's au depreciat imediat moneda euro şi au pus noi presiuni pe cotaţiile marilor bănci europene. În Marea Britanie, Royal Bank of Scotland şi Lloyds Banking Group au pierdut 2,3 procente, în Franţa - acţiunile Credit Agricole şi Societe Generale au scăzut cu 2%, în timp ce titlurile Commerzbank s-au depreciat cu 1,7%.

În luptă cu Germania şi Franţa

Anunţul Standard & Poor's a pus faţă în faţă Banca Centrală Europeană pe de o parte şi Franţa şi Germania pe de altă parte. Cele două ţări puternice din blocul comunitar au susţinut vehement rostogolirea datoriilor Greciei, dar oficialii BCE au spus clar că nu vor accepta drept garanţii active falimentare.

Luni, cei de la BCE au refuzat să facă orice comentariu pe această temă, prin urmare, întreaga lume financiară a fost ieri cu ochii pe instituţia bancară centrală, pentru a vedea chiar şi cel mai mic semn cu privire la noua direcţie.

Toţi au răsuflat uşuraţi când „Financial Times" a scris, citâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 13 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 35 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°