Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PNL Gabriel Plăiaşu, găsit incompatibil de ANI

Publicat in Bursa, miercuri 6 iulie 2011 ·

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către deputatul liberal Gabriel Plăiaşu, întrucât a deţinut calitatea de asociat în două firme în timpul exercitării mandatului de parlamentar, potrivit Mediafax.

Deputatul PNL de Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2007- 26 aprilie 2010, deoarece a deţinut simultat calitatea de deputat în Parlamentul României şi cea de administrator în cadrul SC Quartz SRL, SC Industrial Mija SA, SC Liga SRL şi SC Coriama Advertising SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, informează, marţi, ANI.

Începând cu 19 decembrie 2007 şi până în prezent, Plăiaşu deţine calitatea de deputat în Parlamentul României.

Gabriel Plăiaşu deţine, începând cu data 4 martie1991, calitatea de Asociat în cadrul SC Quartz SRL, societate în cadrul căreia a exercitat, în perioada 4 martie 1991 - 4 noiembrie 2009, şi funcţia de administrator.

În perioada 21 august 2006 - 26 aprilie 2010, deputatul a deţinut calitatea de adminis-trator - membru în Consiliul de Administraţie al SC Parc Industrial Mija SA.

De asemenea, Plăiaşu a deţinut funcţiile de asociat şi administrator în cadrul SC Ilga SRL (în perioada 11 noiembrie 2003 - 30 aprilie 2009) şi al SC Coriama Advertising SRL (în perioada 7 iulie 2005 - 23 octombrie 2009).

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, conform Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitare

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 46 minute
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum o ora
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

SUA își retrag trupele de la baza Jasionka. Polonia și aliații NATO preiau securitatea hub-ului logistic destinat sprijinului militar pentru Ucraina

HotNews acum 46 minute
Statele Unite urmează să-și retragă trupele și echipamentele de la baza Rzeszów-Jasionka, un aerodrom din sud-estul Poloniei folosit ca centru logistic pentru transportul ajutorului militar destinat Ucrainei, gestionarea acestei platforme urmând să

CSO Voluntari, în finala ENBL

Gazeta Sporturilor acum o ora
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins în această seară, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, cu 107-103 (68-49), obținând astfel calificarea în finala competiţiei, la

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 47 minute
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 8 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 6 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 9 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°