Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Gheorghe Nichita, cel mai înstărit primar din ţară

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Declaraţia de avere a primarului din Capitala Moldovei este destul de stufoasă, cu proprietăţi, conturi grase, bijuterii şi tablouri de valoare.

Gheorghe Nichita conduce în topul celor mai bine plătiţi edili din oraşele reşedinţă de judeţ, potrivit portalului econtext.ro. Nichita a avut în 2009 un venit lunar de 8.422 de lei, cu peste 3.000 de lei mai mult faţă de cel al lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei. Anul trecut, Nichita a sărăcit cu 564 de lei, încasând de la Primărie un salariu de 7.858 de lei lunar.

Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, şeful oraşului a avut cea mai mare leafă din ţară deoarece în 2009 a câştigat un proces în urma căruia i s-au plătit nişte stimulente restante. Prin acest proces, 240 de angajaţi ai municipalităţii au primit în total în jur de 3,9 milioane de lei.

Are nouă conturi bancare

Edilul-şef deţine trei terenuri în Galaţi, Suceava şi Iaşi, cumpărate sau moştenite, în suprafaţă totală de de 2,53 de hectare. Nichita se poate lăuda cu două imobile, o garsonieră în Iaşi, de 37 de metri pătraţi, moştenită în 1993, o vilă în Copou, de 347 de metri pătraţi cumpărată în 1984, şi un foişor construit acum câteva luni. Până în 2008, el a adunat bijuterii din aur şi argint de 7.500 de euro şi tablouri, obiecte de artă decorative şi statuete de ceramică de 8.000 de euro.

Artiştii preferaţi de edilul-şef sunt Victor-Mihăilescu Craiu, Adrian Podoleanu, Dan Hatmanu, Costache Agafiţei, Mihai Cămăruţ şi Constantin Tofan. Primarul stă bine şi la conturi bancare, în număr de nouă, cu o valoare totală de 155.000 de lei, mai mult cu 30.000 de lei faţă de 2009.

Edilul Timişoarei, îmbogăţit de soţie

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, îl urmează în top pe Gheorghe Nichita, cu un salariu de 8.161 de lei. Potrivit declaraţiei de avere, Ciuhandu a mai o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 38 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 45 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 30 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 22 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°