Accidentul de circulație a fost produs azi-noapte de un șofer în vârstă de 19 ani care a mai avariat alte două mașini și a distrus zidul unei case.
Polițiștii au stabilit că Florin I. de 19 ani se afla azi-noapte la volanul unei mașini marca Renault și se deplasa pe strada Viitorului dinspre Șoseaua Ştefan cel Mare către Bulevardul Dacia.
Când a ajuns în apropierea unui imobil, tânărul nu a păstrat o distanţă corespunzatoare faţă de un alt autoturism marca Dacia Super Nova aflat în fața sa, condus de Cătălin O.de 27 ani, din Bucureşti, care circula în aceeaşi direcţie, și a intrat în in coliziune cu acesta.
Autoturismul marca Renault a fost proiectat pe trotuar unde a surprins i-a lovit pe Maria B. de 18 ani, Elena O. de 29 de ani și un copil de 6 ani. Victimele au fost transportate la spital unde au rămas internate.
După ce a accidentat pietonii, mașina a mai lovit un alt autoturism pe care l-a avariat și s-a oprit în zidul unei locuințe.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.