Protagonistul trilogiei \"Stăpânul Inelelor\", Elijah Wood, a mărturisit că terminarea filmărilor seriei l-a afectat atât de tare încât aproape devenise depresiv.
Interpretându-l pe Frodo Baggins, în trilogia realizată de Peter Jackson, Elijah Wood a cunoscut succesul carierei sale. Însă, în cele din urmă, încheierea misiunii eroului l-a coborât brusc cu picioarele pe pământ.
"Aveam 18 ani când am mers în Noua Zeelandă să filmăm şi am plecat de acolo la 20", a mărturisit actorul celor de la Vulture. "Îmi amintesc că, venind acasă, totul mi se părea străin. Nu ştiam ce să fac cu timpul meu. Era tare ciudat. Parcă nu voiam să mai fac nimic o perioadă", îşi aminteşte Wood.
Actorul a recunoscut, de asemenea, că nu mai avea nicio perspectivă în viaţă şi că, de fapt, nici nu mai ştia ce înseamnă acest lucru. "Era exact ca şi când ai trăit mult timp într-un anumit loc şi apoi eşti smuls brusc din el, tocmai atunci când îl considerai propria casă, când credeai că este totul. Şaisprezece luni înseamnă mult timp", a adăugat Wood.
Regizorul Peter Jackson i-a pregătit însă, la începutul anului 2011, o surpriză lui Elijah Wood, urmând să-l interpreteze din nou pe Frodo Baggins, dar în noul său film, "The Hobbit", care va avea două părţi. Filmările pentru prima parte a seriei au începul deja la sfârşitul lunii martie şi au reunit mai mulţi actanţi ai trilogiei "Stapânul Inelelor", printre care Ian McKellen, Cate Blanchett şi Orlando Bloom.
"Sunt foarte încântat. Am impresia că se apropie ‹‹reuniunea de zece ani››. O reuniune a familiei", a spus Elijah Wood atunci. "Este incredibil că un număr mare de oameni, cu care am jucat în „Săpânul Inelelor”, va juca şi în ‹‹The Hobbit››. Este o oportunitate să îmi revăd o parte din viaţă", a adăugat.
Dacă în "Stăpânul Inelelor" Frodo a primit un inel magic de la unchiul său, Bilbo Baggins, în seria "The Hobbit"