Regimul comunist s-a servit si de brute, si de birocrati. Gheorghe Enoiu – fostul anchetator al Securitătii din perioada de varf a represiunii politice, despre care tocmai am aflat că a murit uitat de lume in satul natal din Arges – era si una si alta. Lăudat in caracterizările colegilor din Securitate pentru că isi făcea lucrările la timp, Enoiu este amintit, in schimb, de cei care i-au căzut victimă ca remarcandu-se prin sadism. Folosea si pixul, si pumnul (si picioarele). Acest lucru l-a ajutat să urce rapid in ierarhia Securitătii. Născut in 1927, Enoiu era la 23 de ani locotenent, la 30, căpitan, maior la 35 si colonel la 41 de ani. La 36 de ani devenea director al temutei Sectii de Anchete Penale a Securitătii, după ce detinuse deja mai multe functii de răspundere in cadrul Sectiei. La 40 de ani, cariera sa la varf era deja consumată, fiind trecut pe linie secundară, dar rămanand util Securitătii.

Asadar, si-a dedicat tineretile politiei politice. S-a mirat profund cand chiar partidul pe care il slujise credincios l-a luat la intrebări “pentru abuzuri”, in ancheta din a doua parte a anilor ’60, care a vizat mai multi responsabili din Ministerul de Interne. Dar, la fel ca alti entuziasti comunisti trecuti prin penitenta comunistă, a admis că a gresit atunci cand partidul i-a spus că a gresit. Cu o remarcabilă sinceritate, scria, in 1967, negru pe alb: “… mă consider si eu printre cei care, in decursul anilor, au incălcat legalitatea, au săvarsit abuzuri, aducand prejudicii unor cetăteni nevinovati”. Iar ancheta concluziona: „…in perioada 1952-1953, cu prilejul anchetării unor persoane, a incălcat in mod grav legalitatea socialistă, folosind metode brutale de constrangere fizică şi morală pentru a obţine de la cei invinuiti mărturii care nu aveau nimic comun cu realitatea”.

Nu veti găsi multe formulări similare in documentele Secu