Fosta maică stareţă de la Mănăstirea Tanacu din judeţul Vaslui, condamnată la şase ani de închisoare pentru moartea măicuţei Irina Cornici într-un proces de exorcizare, a fost eliberată condiţionat, marţi, din Penitenciarul Bacău, unde a ispăşit ultimul an de pedeapsă, scrie Mediafax.
Încarcerată în ianuarie 2008, odată cu alte trei foste măicuţe şi cu fostul preot Daniel Corogeanu, fosta stareţă Nicoleta Arcălianu a ieşit din penitenciar odată cu ispăşirea a două treimi din pedeapsă, precum şi datorită comportamentului exemplar pe care l-a avut pe timpul executării pedepsei.
De altfel, înainte de eliberare, fosta măicuţă Neonila, aşa cum era cunoscută la Mănăstirea Tanacu înainte de a fi arestată, a fost supusă unei evaluări în cadrul comisiei pentru eliberări condiţionate a Penitenciarului Bacău.
"Comisia de eliberări condiţionate s-a întrunit în plen şi a propus eliberarea condiţionată a persoanei private de libertate Nicoleta Arcălianu, propunere înaintată către instanţă. Magistraţii Judecătoriei Bacău au dispus punerea în libertate a fostei măicuţe, care se afla în penitenciarul de la Bacău din august 2010, atunci când a fost transferată din Penitenciarul Vaslui", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Mădălina Mătăsaru.
Fosta stareţă de la Mănăstirea Tanacu a fost condamnată definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă care a condus la moarte măicuţei Irina Cornici.
În prezent, singura persoană încă încarcerată în cazul "Tanacu" este fostul preotul Daniel Corogeanu, care, cel mai probabil, va fi eliberat condiţionat la începutul anului viitor, el fiind condamnat la şapte ani de închisoare.
Celelalte trei măicuţe din acelaşi dosar au fost eliberate din penitenciar la sfârşitu