Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile liberale implicate în acţiuni sociale

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 6 iulie 2011 ·

Felicia Pop, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din Judeţul Mureş a declarat, marţi, la Sighişoara, cu prilejul alegerilor pentru OFL Sighişoara, că organizaţia pe care o conduce doreşte să se implice mai mult în problemele sociale ale comunităţilor. Declaraţia a fost făcută în contextual în care cu prilejul conferinţei de alegeri femeile liberale au beneficiat de un consult gratuit pentru depistarea cancerului la sân. “Poate unii se întreabă de ce am combinat alegerile de astăzi (n.r. marţi) cu acţiunea cu temă medicală.

Unul dintre obiectivele femeilor liberale, dincolo de partea politică, avem foarte multe acţiuni cu caracter social. Noi ne adresăm copiilor merituoşi care nu au posibilităţi materiale, ne adresăm femeilor care dintr-un considerent sau altul nu au un loc de muncă şi doresc să se reprofileze sau să se specializeze pe un alt domeniu, venim în sprijinul femeilor cu acţiuni medicale, dorim să promovăm persoanele bine pregătite, persoanele merituoase şi din acest considerent am făcut şi pe perioada cât am fost la guvernare şi o vom face şi în continuare, în sensul că vom ajuta persoanele pentru a se orienta într-o direcţie, vorbesc de partea profesioanlă, pentru a-şi găsi un loc de muncă şi, în continuare pentru a promova în domeniul respectiv. De aceea activitatea noastră, a femeilor liberale, se îmbină atât pe parte politică cât şi pe parte economică şi socială”, a susţinut aceasta.

Felicia Pop a explicat că o posibilă linie de acţiune s-ar putea axa pe asistenţii sociali şi asigurarea de asitenţă persoanelor în vârstă. „Cunosc organizaţia mare şi chiar şi organizaţia de tineret şi de pensionari din Sighişoara şi sunt convinsă că în continuare vom avea o foarte bună colaborare, vom veni în continuare cu acţiuni pe alte domenii. De exemplu, dorim să organizăm acţiuni pe teme profesionale şi sociale. Ne gândeam că nu există feme

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 52 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 48 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 33 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°