Un tânăr de 29 de ani a murit, acum două ore, în urma unui accident de muncă. Inspectorii ITM au deschis o anchetă în acest caz.
UPDATE ORA 14.03. Tânărul era la serviciu, când a venit o maşină să încarce materiale de construcţii pentru a fi transportate la Bucureşti. „Stelian Marinache s-a înţeles cu şoferul maşinii să ascundă trei plase cu care erau acoperite maşinile. Acesta s-a băgat sub bena maşinii pentru a găsi un loc unde să pună plasele. Nu a mai apucat să se mai ridice că a fost decapitat între benă şi şasiu. Se fac cercetări la locul de muncă“, a declarat Ciprian Brezeanu, inspector ITM.
Stelian Marinache (29 de ani) lucra din iulie 2010 la VILLA INVEST SRL, care îşi desfăşura activitatea pe platforma de la Tenaris. Tânărul şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă la locul de muncă, lăsând în urmă o soţie îndurerată şi o fetiţă, în vârstă de doi ani şi jumătate, orfană. Familia Marinache locuia la Tonea, la părinţii fetei, tinerii fiind căsătoriţi de aproximativ 3 ani.
Vezi aici Galerie Foto
Alexandra Marinache(22 de ani), soţia decedatului, a intrat în stare de şoc la aflarea veştii. Tânăra a venit, în urmă cu puţin timp, la sediul ITM pentru clarificarea unor aspecte legate de moartea soţului. Devastată de tragedie, tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. Un echipaj medical a sosit cu o ambulanţă la sediul ITM şi a transportat-o pe fată de urgenţă la spital.