Nemulţumiţi de prestaţiile grecului, care a fost mai mult accidentat, clujenii l-au adus pe Weldon Santos de Andrade şi, dacă nu vor apărea complicaţii, brazilianul fost la Benfica va parafa un angajament pe doi ani cu echipa din Gruia. Două luni au durat negocierile între CFR şi Benfica pentru brazilian. Portughezii le-au cerut clujenilor 200.000 de euro pentru a-l lăsa să plece, deşi îi expirase contractul cu „vulturii“.
În cele din urmă, cluburile au ajuns la un acord şi fotbalistul brazilian a venit la Cluj, dar spune că nu a semnat niciun contract, declaraţia sa fiind în contradicţie cu spusele preşedintelui lui Iuliu Mureşan.
„Contractul său e înregistrat la LPF. Mă bucur că am putut să-l achiziţionăm, e un atacant pe care l-am dorit foarte mult. E posibil să mai vină un jucător, dar nu este obligatoriu", a spus, luni, preşedintele celor de la CFR.
În schimb, jucătorul a dezvăluit că mai are de pus la punct unele detalii: „N-am semnat contractul. Mai trebuie să mă întâlnesc cu preşedintele, pentru că mai sunt nişte chestii de discutat. Dacă ne vom înţelege, semnez pe doi ani", a spus fotbalistul pentru „Adevărul". El a explicat de ce a ales să joace la CFR: „Mă avantajează faptul că sunt mulţi brazilieni şi portughezi în echipă, mă voi acomoda mai repede. Vorbisem înainte cu Bastos, e amicul meu, mi-a spus lucruri frumoase despre CFR".
Weldon va fi un concurent puternic pentru Kapetanos, grecul care încă n-a dat satisfacţie la CFR, fiind mai mult accidentat. De altfel, fostul stelist a apărut doar în două partide sub tricoul ceferiştilor, fără a marca vreun gol.
Cinci goluri şi un titlu cu Benfica
Weldon a debutat la Santos în 2000, unde în două sezoane a bifat 11 meciuri, marcând un singur gol. Apoi, a jucat la formaţii precum Sport Recife, Ponte Pretta, Al- Nassr sau Cruzeiro.
A ajuns în Europa în 2006, când Soch