Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castelul singurului rege născut în Şimleu este o ruină

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iulie 2011 ·

În centrul oraşului Şimleu Silvaniei, se află fostul castel, sau ce a mai rămas din el, al familiei Bathory. Unul din membrii ei, Ştefan Bathory, a fost regele PolonieiLipsa banilor şi nepăsarea autorităţilor au lăsat castelul într-un cvasi-anonimat. Eventualii turişti care ar trece prin Şimleu nu se pot bucura decât de zidurile din ce în ce mai şubrede ale castelui, incinta fiind închisă.

Deşi ar putea redeveni un brand al oraşului, castelul din Şimleu se degradează pe zi ce trece. Primarul oraşului, Septimiu Ţurcaş, recunoaşte că starea castelului lasă de dorit, dar susţine, pe de altă parte, că până acum nu au existat fondurile necesare reabilitării.

„Zona a fost cercetată arheologic, iar în ultimii ani am reuşit să facem şi studii de fezabilitate precum şi proiectul tehnic şi cel pentru detalii de execuţie. Toate aceste documentaţii au fost realizate de specialişti în arhitectură cu sprijinul istoricilor. Potrivit acestor studii, reparaţiile ar ajunge până la zece milioane de euro, bani de care nu dispunem în bugetul local. Vom încerca să obţinem aceşti bani printr-un program european destinat reabilitării monumentelor istorice”, declară Septimiu Ţurcaş.

Nepăsare şi dezinteres

La nivel judeţean, nepăsarea faţă de istoria medievală a Sălajului este la ea acasă. Iar Castelul Bathory, din Şimleu, nu face excepţie de la regulă, astfel că nici după 1990, aleşii sălăjenilor nu s-au străduit prea tare să conserve şi să valorifice cultural şi turistic reşedinţa principilor transilvani. Responsabilii din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj dau din colţ în colţ şi aruncă pisica în altă parte. „Au existat, prin anii 2005 – 2006, câteva încercări de a introduce castelul din Şimleu într-un circuit turistic, alături de alte clădiri din judeţul Cluj. Nu am putut să ne ducem la bun sfârşit proiectul pentru că situaţia juridică a terenurilor era, şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 13 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°