Transformarea spitalului în azil a fost stagnată pe motiv că nu s-a putut încheia contractul de finanţare cu Ministerul Muncii. Căminul pentru bătrâni, aflat în subordinea Consiliului Local Mărăşeşti, va avea o capacitate de 44 de locuri. Până acum, 12 vârstnici şi-au exprimat dorinţa de a fi cazaţi în azil.
Deşi Primăria Mărăşeşti a depus documentaţia necesară pentru transformarea spitalului din oraş în azil pentru bătrâni în urmă cu o lună şi jumătate, contractul de finanţare cu Ministerul Muncii nu a fost încheiat nici până acum.
Motivul: proiectul de hotărâre privind desfiinţarea unităţii spitaliceşti a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii abia în urmă cu o săptămână. „Din această cauză Ministerul Muncii nu ne-a putut vira banii necesari pentru demararea investiţiilor. Noi am făcut studiul de fezabilitate, proiectarea, însă stăm pe loc", declară Constantin Vlase, primarul oraşului Mărăşeşti.
În tot acest timp, 18 dintre salariaţii care figurau în organigrama spitalului şi care au rămas în noua structură pentru căminul de bătrâni sunt plătiţi din bugetul local.
Află amănunte în ediţia de Moldova a cotidianului "Adevărul" de astăzi.
Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.